Opinia Timisoarei

Accident violent in intersectie, la Timisoara. A fost nevoie de descarcerare

TIMISOARA. Accident violent in intersectia din Piata Badea Cartan din Timisoara. Patru oameni au fost raniti, dupa ce doua masini s-au izbit in plin.

CITESTE SI: Incepe incasarea taxelor si impozitelor locale la Timisoara. Reducerea de 10% se aplica si anul acesta

In urma impactului, una dintre masini a fost proiectata intr-un stalp de pe trotuar, iar soferul a ramas blocat intre fiarele contorsionate.

Imediat, la locul accidentului au ajuns echipaje de la Descarcerare, ambulante, dar si politia. Pompierii au fost nevoiti sa taie fiarele masinii pentru a putea scoate ranitul, pe care apoi l-a preluat echipajul de pe ambulanta, pentru a-i acorda ingrijiri medicale.

„Un barbat de 28 de ani a condus un autoturism pe strada Mihail Kogalniceanu (dinspre P-ta Traian spre Gara de Est), iar la intersectia semaforizata cu Bulevardul Take Ionescu, nu ar fi respectat semnificatia semnalului de culoare rosie si a intrat in coliziune cu un alt autoturism care se deplasa regulamentar, condus tot de un barbat de 28 de ani”, transmit reprezentantii IPJ Timis.

In urma accidentului 4 oameni au fost dusi la spital. Atat cei doi soferi, cat si alti doi pasageri care se aflau in masina ce mergea regulamentar, au avut nevoie de ingrijiri medicale.

In zona traficul se desfasoara cu dificultate.

CITESTE SI: Cand vor demara lucrarile la pasajul subteran care va lega doua cartiere din Timisoara

Sursa foto: Facebook/ Info Trafic jud. Timis

Exit mobile version