TIMIȘOARA. Grav accident de circulație, marți dimineață, la Timișoara. O femeie care traversa bulevardul Sudului pe trecerea de pietoni a fost lovită în plin de un autobuz STPT.
Șoferul unui E2, care venea dinspre Prezan spre Rebreanu, a observat-o prea tarziu și a izbit-o.
La locul accidentului au intervenit rapid un echipaj de ambulanță și polițiștii care au început cercetările.
Femeia a fost preluată de medici și transportată de urgență la Spitalul Județean Timișoara aflat în apropiere.
“Un bărbat de 51 de ani, a condus un autobuz pe bulevardul Sudului dinspre aleea Azurului înspre bulevardul Liviu Rebreanu, iar la un moment dat, la intersecția cu strada Sirius, ar fi surprins și accidentat o femeie de 54 de ani, care traversa strada regulamentar, pe trecerea pentru pietoni.
Femeia de 54 de ani, a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

