Opinia Timisoarei

Accident pe Calea Buziasului, la iesire din Timisoara. O masina a intrat efectiv sub un TIR!

TIMISOARA. Accident de circulatie la iesire din Timisoara, pe Calea Buziasului. La fata locului au fost chemati si pompierii de la descarcerare. O masina a intrat, efectiv, sub un autotren parcat la marginea soselei.

Potrivit politistilor, soferii unui BMW, respectiv al unui Opel Vectra si-au masurat caii putere pe Calea Buziasului, la iesire din Timisoara. La un moment dat, soferul Opelului a pierdut controlul volanului si a intrat direct sub un TIR stationat pe marginea soselei si care avea puse avariile.

In Opel se mai afla inca un barbat, alaturi de sofer, iar cei doi au reusit sa iasa singuri din masina avariata, insa cu rani la nivelul fetei. Asadar, nu a mai fost nevoie de interventia pompierilor de la descarcerare.

Pe de alta parte, soferul masinii BMW, care isi masura caii putere cu Opelul nu a oprit imediat dupa accident, ci s-a facut nevazut.

Politistii au incercat sa ii legitimeze pe cei doi din Opel, insa acestia nu aveau actele la ei. Mai mult decat atat, nu aveau nici acte la masina, aceasta fiind inmatriculata in Franta.

Dupa scurte investigatii, oamenii legii au gasit mai multe doze de bere in autovehicul, iar cei doi barbati miroseau si ei a alcool, fiind transportati la spital atat pentru ingrijiri medicale, cat si pentru prelevarea de probe biologice.

In ceea ce priveste TIR-ul, soferul acestuia le-a povestit politistilor ca a tras pe dreapta soselei, a pus avariile si s-a dus pana peste drum la un depozit, unde avea treaba. Cand s-a intors la autotren pentru a-si continua drumul, a observat masina care intrase sub TIR.

Politistii au deschis o ancheta pentru a stabili cu exactitate cum a avut loc acest accident si au intocmit dosar penal.

Video-ul nu poate fi incarcat.
Exit mobile version