Opinia Timisoarei

Accident mortal in Timis. Impact devastator intre doua masini si un tractor, oameni incarcerati. Foto

TIMISOARA. S-a dat alarma in cursul serii de joi, dupa ce doua autoturisme, in care se aflau 4 oameni, s-au izbit de un tractor la Faget. Totul din cauza unei depasiri riscante.

Impactul a fost unul violent, astfel ca doua persoane au ramas incarcerate intr-una dintre masini.

Unul dintre conducatorii auto a murit, iar sotia sa, aflata pe scaunul din dreapta, a fost grav ranita.

La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje SMURD de la Faget, pompieri cu autospeciale si modul de descarcerare, ambulante.

La sosirea echipajelor la locul interventiei, au constatat ca in accident au fost implicate doua autoturisme in care se aflau 4 persoane si un tractor, in care se afla soferul.
in urma impactului, 2 persoane dintr-un autoturism (un barbat si o femeie) au ramas incarcerate.

Victima de sex feminin a fost extrasa si predata echipajului medical SAJ, constienta si cooperanta, urmând a fi transportata la UPU Lugoj.
Victima de sex masculin a fost extrasa de echipajul de descarcerare, din nefericire insa, a fost declarata decedata de catre medicul de la fata locului„, transmit reprezentantii ISU Timis.

Politistii au inceput cercetarile pentru a stabili cu precizie cum s-a produs nenorocirea.

Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus un autoturism pe DN68A dinspre Faget spre Dumbrava, iar la un moment dat s-a angajat în depășirea unui tractor, însă a observat că din sens opus se apropie un autovehicul și a reintrat pe sensul său de mers, intrând în coliziune cu partea din spate a tractorului, după care a fost proiectat în autoturismul care se deplasa din sensul opus de mers, condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani.

În urma impactului, conducătorul auto, în vârstă de 55 de ani, a decedat, iar soția sa în vârstă de 53 de ani, (pasageră în autoturism) a fost rănită și transportată la spital.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.

Exit mobile version