Site icon Opinia Timisoarei

Accident lângă Timișoara. Două tinere s-au răsturnat cu un triciclu într-un canal

TIMISOARA. Două tinere au ajuns la spital după un accident în apropiere de Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Biciclist la pământ. S-a izbit de o mașină pe trecerea de pietoni, la Timișoara. VIDEO

Accidentul a avut loc la Moșnița, la puțin timp după miezul nopții. O tânără de 20 de ani conducea un triciclu, pe care se mai afla o copilă de 16 ani.

La un moment data conducătoarea vehicolului a pierdut controlul acestuia și s-a oprit într-un canal de colectare a apelor pluviale.
Ambele tinere au fost rănite în urma accidentului.

Polițiștii au auvut parte și de o supriză, când au demarat cercetările. Tânăra nu avea permis.

Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că o tânără de 20 ani a condus un triciclu pe strada Păltiniș, din direcția străzii Semenic, iar într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un canal de colectare a apelor pluviale.

În urma accidentului rutier, atât conducătoarea triciclului, cât și pasagera, o minoră în vârstă de 16 ani, au fost rănite și transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără deținerea unui permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul, în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier“, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Foto: Arhiva

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version