Opinia Timisoarei

Accident… ca-n filme, la Timisoara. Ambulanta izbita de o masina fara sofer. Foto

TIMISOARA. Accident neobisnuit, joi la pranz, in apropierea Spitalului Judetean din Timisoara.

CITESTE SI: Au fost trase 14 rachete antigrindina langa Timisoara, la Buzias 

Evenimentul rutier a avut loc pe strada Aries, inaintea intersectiei din fata unitatii medicale. O ambulanta care se intorcea in statie circula pe prima banda, cand la un moment dat o masina a coborat de pe trotuarul din dreptul blocurilor si a izbit in plin autospeciala.

Marea mirare a fost ca autoturismul care luase traiectoria unei stradute ce dadea in Aries nu avea pe nimeni la volan.

Se pare ca proprietarul a parcat-o pe trotuar si a uitat sa traga frana de mana. Ramas neasigurat, autoturismul a pornit la drum singur.

Din fericire nimeni nu a fost ranit, insa pagubele sunt insemnate.

Circulatia s-a desfasurat cu restrictii minute bune in zona in care a avut loc accidentul.

Exit mobile version