A treia cladire de birouri finalizata in ansamblul mixt Openville, polul de business din centrul Timisoarei

* 19.400 mp închiriabili * restaurante şi cafenele, la parter * situată în proximitatea parcului din ansamblu

Polul regional de business din centrul Timişoarei a ajuns la o suprafaţă de peste 50.000 mp de spaţii office clasa A, odată cu livrarea pe piaţă a celei de-a treia clădiri de birouri din ansamblul mixt Openville. United Business Center 3 (UBC 3) are o suprafaţă de 19.400 mp, 14 etaje şi este închiriată de companii multinaţionale din domeniile IT şi automotive. UBC 3 se alătură celor două imobile de birouri finalizate în anul 2017: UBC 1 (13.000 mp) şi UBC 2 (18.000 mp).

Clădirea de birouri UBC 3 face parte din primul proiect mixt din vestul ţării, care integrează actualul Iulius Mall şi a cărui primă etapă de dezvoltare se află în curs de finalizare. Ansamblul Openville, realizat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, reprezintă cea mai mare investiţie în real estate din vestul ţării, în valoare de peste 220 milioane de euro.

Consolidarea poziţiei dominante pe piaţa birourilor din Timişoara va continua odată cu dezvoltarea celei mai înalte clădiri din România. UBC 0, aflată în construcţie din aprilie 2018, va avea 27 de etaje, 155 de metri înălţime şi o suprafaţă închiriabilă de 52.000 mp de spaţii office. La demisol şi parter vor fi magazine şi restaurante premium, iar la etajul întâi se vor regăsi şapte săli pentru evenimente business şi un hub medical.

Acces direct spre parc, magazine şi restaurante

UBC 3 este dotată cu opt lifturi de mare viteză, iar suprafeţele pe fiecare nivel ajung până la 2.000 mp, fiind spaţii ample, fără coloane interioare, care pot fi uşor partiţionate. La parter, angajaţii din UBC 3 vor beneficia de servicii şi de spaţii de retail, aici urmând să fie deschise, în perioada următoare, două restaurante, un pub, o cafenea şi o gelaterie.

Clădirea de birouri recent finalizată este poziţionată în vecinătatea Iulius Mall şi în proximitatea parcului din ansamblu, aflat în curs de amenajare. Astfel, cei care lucrează în UBC 3 beneficiază de acces imediat la peste 350 de magazine, food court, restaurante, fitness center şi la o gamă variată de servicii. Odată cu finalizarea primei etape a proiectului Openville, aceştia vor avea acces la săli pentru evenimente private şi corporate, un nou concept de cinema, cel mai mare centru de fitness din ţară cu piscină semi-olimpică şi la mai multe magazine.

În plus, prin programul Card Partener, creat special pentru angajaţii din ansamblu, aceştia beneficiază exclusiv de promoţii de până la 25%, la sute de locaţii din mall.

UBC 3 va beneficia de certificare LEED, dispunând de implementarea unor politici sustenabile de operare, cu scopul de a crește eficienţa costurilor la utilităţi şi confortul chiriaşilor. Printre soluţiile verzi implementate se numără: faţada integral din sticlă, care asigură un grad sporit de lumină naturală; reglarea automată a intensităţii luminii din interior; sistem inteligent de automatizare a instalaţiilor electrice; sisteme de ventilație de ultimă generație; fațade cu sticlă specială, care oferă protecţie termică şi solară; suporturi pentru parcarea bicicletei, duşuri şi vestiare, pentru cei care vin la birou cu acest mijloc de transport.

 Despre Openville Timişoara

 Proiectul mixt Openville va fi realizat în două faze, iar prima sa etapă, aflată în curs de finalizare, va include: 47.000 mp de adiţionali de retail, 50.000 mp de spaţii office în operare (UBC 1, UBC 2 şi UBC 3) şi alţi 52.000 mp în construcţie (UBC 2), un parc, un pasaj subteran destinat traficului auto şi aproximativ 4.070 de locuri de parcare.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Bravo. Felicitări. Sticla și betoane în mijlocul orașului. Frumoasa realizare. Locuitorii orașului nu mai contează. Aglomeratie sufocanta, locuri de parcare zero, aglomeratie și poluare maxima. Avem mall, cafenele și birturi și salarii socialiste. Dacă vreți va dau detalii cât câștiga un IT-st incepator în anul 2019.Fix 1690 de lei în mână și 20 bonuri de masa. Halal capitalism.

    • Imposibil, dar absolut imposibil sa nu gasesti „Gica-Contra” la orice realizare. Tu ce ai realizat?

  2. cam asta a fost, la inceput ca erau vreo 6 cladiri din care una ce mai mare din tara, vrajeli, aia cea mai mare nu se face de restul nici atat nu cred ca se mai apuca, cam asta e nivelul orasului, nu mai avem firme care sa inchirieze. Nu prea mai vine nici lume in oras. Oltenii vin degeaba ca sunt needucati.

  3. Anonim, culcă-te la loc ca ești obosit. Tu ce ai realizat? Dacă îți place să stai ca maimuța între betoane, atunci ar fi cazul să îți doneze cineva o cușcă. Acest proiect nu avea ce cauta în mijlocul orașului. După ce au crescut preturile locuințelor nesimtit de mult în zona, o să vezi ba anonimule cum te catari ca maimuța prin zona peste 5-6 ani de sufocant ce va fi și o sa te uiți ca milogul în traista când vei da 50 de lei pe un covrig. Dar tu nu gândești, ca ganditul doare mintea.