A murit Doru Dinu Glavan, presedintele Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania. Cronicarul sportiv fusese infectat cu COVID

Doru Dinu Glavan s-a stins din viata duminica, la varsta de 75 de ani, in Spitalul din Resita, in urma unor complicatii generate de infectarea cu COVID-19.

Doru Dinu Glavan s-a nascut la Timisoara in 7 iunie 1946. A inceput sa publice la varsta de 14 ani, iar la varsta de 18 ani ajunge colaborator in presa locala si regionala. In 1965, la 19 ani, devine corespondent al ziarului “Sportul popular”, cel care mai tarziu avea sa se transforme in “Gazeta Sporturilor”. La scurt timp avea sa fie angajat cronicar sportiv al postului national de radio, continuand sa publice si in presa scrisa, noteaza stirileprotv.ro.

Calitatile sale de reporter sunt unanim recunoscute si apreciate, motiv pentru care Radio Bucuresti l-a trimis sa transmita si sa comenteze Jocurile Balcanice, Campionatele si Cupele Mondiale de atletism, natatie si gimnastica, Jocurile Olimpice de Iarna de la Sarajevo. Transmite in Romania, cu mult profesionalism, din Europa, Asia si Australia”, a transmis UZPR, citata de Agerpres.

Din initiativa sa a luat fiinta, in 1995, la Resita, Fundatia Radio Caras-Severin. Dupa un an, la 8 august 1996, Radio Romania Resita capata statut oficial de post public local al Societatii Romane de Radioteleviziune si emite pentru prima data in eter. In decurs de cativa ani, sub conducerea directorului Doru Dinu Glavan, Radio Resita ajunge cel mai important post regional de radio, cu cea mai mare audienta, acoperind nu numai intregul teritoriu al judetului Caras-Severin si parti importante din judetele limitrofe, ci si teritoriile locuite de romani in Voivodina si pe Valea Timocului.

Doru Dinu Glavan era la al treilea mandat de presedinte al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania, organizatie pentru care a reusit sa obtina statutul de “Uniune de creatie de utilitate publica”, adica dreptul ziaristilor de a fi considerati creatori si, in conformitate cu aceasta, dreptul lor ca dupa pensionare sa beneficieze de o indemnizatie lunara egala cu 50% din pensie.

Cronicarul sportiv urmeaza sa fie inmormantat marti, la Timisoara.

Foto: stirileprotv.ro

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Un OM,un COLEG și un ZIARIST despre care nu se pot spune decât lucruri minunate!Profesionist 100 %,de la care inclusiv eu am învățat multe ,Doru a creat un post de radio-Radio Reșița care a cucerit Banatul și a reușit sa îl aducă în casele multora care erau iubitori de radio cu profil local ADEVARAT!Somn lin printre stele DORU DINU GLAVAN ,si sa duci între îngeri sufletul tău bun!

  2. Deși nu inteleg cum un ziarist ( a lucrat in bransa peste 60 de ani) nu a înțeles să se vaccineze.

  3. „adica dreptul ziaristilor de a fi considerati creatori si, in conformitate cu aceasta, dreptul lor ca dupa pensionare sa beneficieze de o indemnizatie lunara egala cu 50% din pensie.”, adica pensie speciala pentru ziaristi? Pai, pe ce merita? Pana si un zidar e creator, acela nu primeste pensie speciala?