A inceput Turul Romaniei la ciclism, la Timisoara. Bucurie pentru iubitorii sportului, cosmar pentru soferii din oras. Rezultatele probei de contratimp. Foto

TIMISOARA. Turul Romaniei la ciclism a debutat marti la Timisoara cu proba de contratimp, iar daca efortul rutierilor a fost apreciat de iubitorii sportului pe doua roti, nu acelasi lucru se poate spune despre soferi.

CITESTE SI: Intersectie complet blocata, traseu deviat pentru un autobuz la Timisoara 

Prima proba a Turului s-a desfasurat pe un traseu de 4 kilometri. Startul s-a dat din parcarea Universitatii de Vest.

Ciclistii au plecat pe bulevardul Vasile Parvan, catre podul pasajul Michelangelo, unde au facut o intoarcere pe acelasi bulevard catre podul Mihai Viteazul, cu trecere catre strada 20 Decembrie, apoi pe bulevardul I.C. Bratianu, pana la intersectia cu strada Michelangelo, unde rutierii au facut o intoarcere pe aceasi ruta. Linia de sosire a fost tot in fata UVT.

Intregul traseu a fost inchis circulatiei rutiere, iar soferii au trebuit sa astepte in cozi imense pe strada Michelangelo, pentru a putea ajunge in zona de sud a orasului, dar si pe bulevardul Corneliu Coposu.

Proba de contratimp de la Timisoara a fost doar incalzirea pentru sportivii care de miercuri vor pleca in Turul Romaniei.

Startul este programat la stadionul Dan Paltinisanu, iar ciclistii vor pleca din Timisoara in cea mai lunga etapa a intrecerii, ce va avea 201 km. Iata mai jos programul complet al Turului Romaniei.

1 Septembrie 2021

Etapa 1: Fond, Timisoara – Deva, 201km
Start Festiv: 12:00 – Stadionul Dan Paltinisanu, Timisoara
Traseu Timisoara – Albina – Racovita – Lugoj – Jena – Iaz – Valea Bistrei – Bucova – Sarmisegetuza – Hateg – Hunedoara – Cristur – Deva

2 Septembrie 2021

Etapa 2: Fond, Deva – Păltiniș, 155km
Start Festiv: 12:00 – Bld. 22 Decembrie, Deva
Traseu Deva – Orastie – Sebes – Capalna – Dobra – Jina – Apoldu de Jos – Saliste – Orlat – Gura Raului – Paltinis

3 Septembrie 2021

Etapa 3: Fond, Sibiu – Poiana Brasov, 187 km
Start Festiv: 11:00 – Piata Mare, Sibiu
Traseu Sibiu – Agnita – Dealu Frumos – Fagaras – Codlea – Cristian – Rasnov – Poiana Brasov

4 Septembrie 2021

Etapa 4: Fond, Brasov – Bucuresti, 159 km
Start Festiv: 12:00 – Auchan Supermarket, Str. Zaharia Stancu nr.1, Coresi
Traseu Brașov – Busteni – Sinaia – Comarnic – Ploiesti – Otopeni – Bucuresti

5 Septembrie 2021

Etapa 5: Fond (Circuit), Bucuresti, 116 km
Start: 15:00 – Bucuresti

UPDATE: Etapa de contratimp de la Timisoaran s-a incheiat cu victoria unui sportiv din Ungaria, urmat de un roman si un german.

Astfel, cel mai bun timp l-a reusit János Zsombor Pelikan, triplu campion al tarii vecine, atat la proba de contratimp individual(2016 si 2017), cat si la sosea(2016). Pe locul al doilea al podiumului a urcat romanul Daniel Crista, in timp ce Justin Wolf, castigatorul de anul trecut, a terminat abia al treilea.

In urma acestor rezultate, Janos Zsombor Pelikan a preluat tricoul galben al liderului din clasamentul general, Daniel Crista pe cel rosu de lider in clasamentul pe puncte, Mika Heming pe cel al, rezervat celui mai tanar ciclist. Daniel Crista va avea si tricoul albastru, cel dat liderului din clasamentul rezervat sportivilor romani, iar Justin Wolf va avea tricoul verde, al celui mai bun catarator.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Care este rolul pozelor cu mașini care așteaptă? Să fie sănătoși șoferii!
    Un eveniment ciclist de tipul unei etape în turul României este de o importanță mult mai mare decât cei câțiva zeci de șoferi care au așteptat o oră în trafic.
    Totuși, o bulină neagră organizatorilor, care nu s-au sincronizat cu poliția și primăria pentru identificarea și marcarea unor trasee alternative.

    • foarte bine foarte fain, dar nu inteleg de ce nu a fost pus la o ora mai lejera cum ar fi 12-14 ca dupa incepe nebunia in trafic, nu au fost numa cativa zeci de soferi au fost mii, sa nu mai zic de politia rutiera ca ieri am vazut cum era sa-i calce unul pe pietoni la semafor(unul din staful ciclistilor) ca el se grabea nu stiu unde, pietonii cu copiii in brate au ramas masca, militia se holba cum fac de obicei degeaba

  2. S-a creat haos pentru că nu este gândire…Spunea foarte bine inainte,cineva,ca trebuiau să aleagă o oră mai lejeră…12-14…Dar ,funcții au,minte ce le mai trebuie…???Si nu e prima dată…Uitati-va la competițiile de atletism-alergare care paralizează centrul orașului cand ele s-ar putea organiza in zona stadionului!!!Sau undeva mai la periferie…

  3. Foarte bine. In sfarsit un eveniment mai normal adica nu standardele concerte cu mici si bere si tot felul de maimutarii de tocat banii. Daca primaria ar sprijini mai mult evenimentele sportive cred ca per total am iesi mai castigati atat in promovarea sportului cat si in ceea ce priveste incurajarea populatiei sa practice sport pentru o stare de sanatate mai buna cee ce duce si la cresterea imunitatii ( vezi COVID-ul ).

  4. Prost gândit acest tur de ciclism, exact in centru orașului și exact la ora la care lumea iese de la serviciu. Au blocat orașul, iar cicliștii au respirat aerul poluat, al miilor de mașini care circulau în jurul lor. O asemenea competiție trebuie organizată în jurul unui stadion sau înafara orașului.