Opinia Timisoarei

A inceput carantina. Politistii in strada fac verificari, cer sa vada adeverintele sau declaratiile pe proprie raspundere, la Timisoara. Foto si video

TIMISOARA. Duminica noaptea, la ora 00.00, au intrat in vigoare masurile Ordinului Departamentului pentru Situatii de Urgenta privind carantinarea orasului Timisoara si a comunelor Dumbravita, Ghiroda, Giroc si Mosnita Noua.

Astfel, de la miezul noptii, zeci de echipaje de politie fac verificari pentru a vedea daca cei aflati pe drumuri respecta noile reguli in vigoare, respectiv daca au adeverinte de la angajatori sau declaratii pe proprie raspundere in baza carora au dreptul sa iasa din case. O parte dintre cei verificati duminica noaptea, la intrarea in zona carantinata, fie nu aveau documentele justificative, fie le completasera gresit.

O premiera instituita odata cu intrarea in carantina a intregii zone este faptul ca filtrele de control nu mai sunt prezente si la granita dintre Timisoara si localitatile periurbane, ci la marginea perimetrului carantinat. Iar pentru a face fata controalelor, in sprijinul politistilor din Timisoara au fost trimise deja forte de ordine din Craiova, care vor participa la filtre.

Timisoara si cele 4 comune periurbane vor ramane in carantina timp de 14 zile. In acest timp, sunt in vigoare o serie de masuri, pe care le puteti gasi AICI.

VIDEO: George Stefanita

Exit mobile version