TIMIȘOARA. A fost la un pas de moarte, dar o echipa exceptională și un tratament aplicat cu mare grijă l-au salvat.
La 101 ani, un pacient, ajuns în stare gravă la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, s-a întors sănătos acasă.
Este cel mai vârstnic pacient tratat în spital în ultimii 10 ani.
„Domnul Mihai a ajuns la Spitalul Victor Babeș chiar în ziua în care împlinea 101 ani.
Născut în 1924, cu o viață care a traversat războaie, crize, comunism și un secol întreg de schimbări, a ajuns la spital cu demnitatea și simplitatea pe care le-a purtat mereu, că și cum ar fi venit nu pentru a se plânge, ci pentru a depăși încă o încercare. De altfel, în timpul primului consult a și povestit întâmplările prin care a trecut de-a lungul vremii și care i-au pus viață în primejdie de mai multe ori.
„Mă ridic eu și din asta”, a spus bătrânul înainte de a fi internat în Secția de Boli Infecțioase a spitalului.
Câteva ore mai târziu a venit și diagnosticul: sepsis, una dintre cele mai agresive forme de reacție a organismului la o infecție, o afecțiune care poate pune viață în pericol. Totul a pornit de la o infecție urinară, aparent banală, dar care, la vârstă să, a escaladat rapid.
A fost preluat de dr. Dana Mihalcea, medic primar boli infecțioase, care împreună cu echipa să a construit planul terapeutic adaptat unui organism fragil, dar cu o voință extraordinară. Au fost câteva zile tensionate, monitorizări continue, tratamente ajustate la fiecare reacție.
Evoluția pacientului a fost spectaculoasă pentru vârstă să: în doar câteva zile, parametrii biologici s-au îmbunătățit, semnele de infecție au început să dispară, iar tonusul general s-a schimbat vizibil. După o saptamană, domnul Mihai a putut fi externat.
Cel mai în vârstă pacient pe care l-a avut Spitalul Victor Babeș în ultimii 10 ani a dovedit că, atunci când voință se întâlnește cu medicină modernă și cu o echipa dedicată, chiar și una dintre cele mai periculoase urgențe medicale poate fi învinsă„, au transmis medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

