UniHack – Hackathon international pentru studenti

Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare) organizează a patra ediție a hackathon-ului internațional ce rezolva probleme civice, UniHack. Acesta va avea loc în perioada 24-27 noiembrie 2022, în Timișoara și va reuni participanți din întreaga lume.

UniHack este o competiție dedicată atât studenților, cât și elevilor de liceu, pasionați de domeniul IT, care le oferă oportunitatea de a se dezvolta și de a învăța lucruri noi în câteva zile. Participanții vor fi grupați în echipe de maximum 5 persoane și vor avea la dispoziție 48 de ore pentru a concepe și implementa soluții software sau hardware pentru probleme civice, sub îndrumarea unor mentori experimentați și a reprezentanților companiilor partenere.

Cele mai reușite și inovatoare proiecte vor intra în cursa pentru premiile fiecărui track, oferite de către sponsori, dar și pentru premiul cel mare, în valoare de 4000 euro, care va fi acordat de către organizatori.

Toate cele trei ediții anterioare au fost de succes. Anul acesta sunt așteptați din nou participanți dornici să-și dovedească ingeniozitatea în domeniul IT, dar și abilitatea de a găsi rapid soluții la probleme de actualitate.

Înscrierile sunt deschise până pe 06.11.2022, pe https://unihack.eu, unde se pot găsi mai multe informații despre eveniment.

***

Pentru mai multe detalii:

Eduard CZISZTER – coordonator proiect „UniHack”.

[email protected]

0752 125 091

Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC) este organizația studențească ce reprezintă interesele studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare și îi susține în viața socială și culturală. Anual, Liga AC organizează proiecte demne de remarcat, precum: Liga AC LABS, UniHack, iTEC și ISWinT.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.