Mobilizare de forte in Timis pentru prinderea unor femei fugare. Au disparut dupa ce s-au dat peste cap cu masina si au abandonat 8 migranti raniti pe care ii transportau. Video

TIMISOARA. S-a dat alarma in Timis, dupa un accident cu o masina plina cu migranti, la iesire din Periam spre Satu Mare, in directia Arad, marti seara, in jurul orei 19.00.

Una dintre cele doua calauze, amandoua femei, care era la volan, a pierdut controlul masinii, iar aceasta, un SUV, a zburat de pe sosea si s-a rasturnat.

Calauzele au iesit din autoturism, au fugit si i-au abandonat pe cei 8 indieni raniti, imprastiati pe camp.

Un trecator a sunat la 112 si a cerut ajutor, astfel ca la fata locului au intervenit rapid pompierii si echipajele SMURD cu autospeciala de victime multiple, dar si ambulante si politie, atat de la Timisoara, cat si de la Sannicolau Mare.

Cei 8 indieni raniti, care s-au aflat pe bancheta din spate si in portbagaj in momentul accidentului, au fost verificati de medici, iar 6 dintre ei au fost transportati de urgenta la Spitalul Judetean Timisoara. Unul dintre migranti e in stare grava, cu leziuni toracice si cervicale. Niciunul dintre transfugi nu are acte.

VIDEO: George Stefanita

Politistii de frontiera, agenti de la Politia Nationala si pompierii, precum si voluntarii de la SVSU Periam au pornit in cautarea celor doua femei fugare.

Acestia au organizat filtre, au scotocit vegetatia din zona si campurile din vecinatate si spun ca e o chestiune de timp pana cand le vor prinde pe cele doua calauze.

In urma verificarilor efectuate a reiesit ca 2 persoane (conducatorul auto si un pasager) au parasit locul faptei, politistii efectuand investigatii in vederea depistarii acestora. A fost intocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunilor de vatamare corporala din culpa si parasirea locului accidentului fara incuviintarea politiei sau a procurorului„, transmit reprezentantii IPJ Timis.

UPDATE: Cele doua calauze au fost prinse

In jurul orei 23.45, politistii au reusit sa dea de urma celor doua femei fugare. Acestea au fost depistate in localitatea Varias. Au fost preluate de politisti si duse la audieri la Sannicolau Mare. Cea care s-a aflat la volan are 33 de ani si este de loc din judetul Alba, iar cealalta, de 24 de ani, nu avea documente asupra ei. Masina cu care transportau migrantii apartine unui barbat din Bucuresti care i-a imprumutat-o unuia din Arad, iar acesta din urma a inchiriat-o.

Cele doua femei sunt cercetate penal pentru vatamare corporala din culpa, trafic de migranti, iar soferita si pentru fuga de la locul accidentului, si vor ajunge in Arest.

UPDATE: Soferita era drogata

In urma audierilor, politistii au stabilit ca tanara care a condus masina cu migranti era drogata. Cele doua femei au fost retinute pentru 24 de ore.

Vor fi prezentate judecatorilor cu propunere de arestare preventiva.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Astea aveau tot tacamul, mai baute si era complet…
    Daca legea e buna si nu le da macar 10 ani dupa gratii…

  2. Nasuc te ai dus pe cursa fmm de lichea🖕