Doua proiecte de acte normative importante pentru mediul de afaceri, dezbatute la Timisoara

TIMISOARA. Deputatul USR de Timiş, Daniel Toda, a organizat două mese rotunde la care au fost invitaţi antreprenori, profesionişti în drept şi finanţe, oameni politici şi mediul academic. Subiect al dezbaterilor au fost două propuneri legislative de modificare a legii societăţilor comerciale şi a legislaţiei concediilor medicale.

Iniţiatorii acestor acte normative, deputaţii USR Oana Ţoiu şi Viorel Băltăreţu, au fost prezenţi alături de organizatorul celor două evenimente, Daniel Toda, pentru a răspunde propunerilor invitaţilor şi a găsi cele mai bune soluţii de îndreptare legislativă a actualului cadru legal.

Ne-am pus cu toţii de acord că, pentru a permite companiilor să atragă investitori de pe pieţele internaţionale şi să conteze cu adevărat şi în număr cât mai mare la nivel mondial, este necesar să eliminăm imobilismul unor prevederi ale Legii societăţilor şi să o modificăm astfel încât să permitem acestora să se dezvolte liber şi să fie competitive în faţa celor din statele cu o vastă experienţă şi tradiţie în abordarea flexibilă a organizării afacerilor”, a precizat deputatul Toda.

Proiectul de modificare a Legii societăţior comerciale a pornit de la necesitatea finanţării start-up-urilor, iar modelul avut în vedere de către inițiatori a fost cel anglo-saxon, aplicat cu succes de giganţi ca Google şi Facebook. E vorba de posibilitatea acordată companiilor de a emite acţiuni preferenţiale, care să le dea dreptul fondatorilor de a beneficia de mai multe voturi pentru fiecare acţiune deţinută, ceea ce le va permite acestora să îşi menţină puterea de deciziei în companiile în care au atras investitori care să finanţeze dezvoltarea şi intrarea pe piaţa internaţională.

Al doilea act normativ care a făcut obiectul dezbaterilor ţinteşte sistemul de concedii medicale. „Costurile pe care agenţii economici trebuie să le suporte cu forţa de muncă sunt semnificative. Iar cum această fiscalizare ridicată a veniturilor din salarii parcă nu e suficientă, angajatorii trebuie să plătească şi concediile medicale ale salariaţilor, urmând să îşi recupereze sumele achitate de la Casele de Asigurări Judeţene cu mare întârziere şi, uneori, numai după ce apelează la instanţele de judecată. Timpul mediu pentru recuperarea de către angajatori a acestor datorii ale Caselor de Sănătate este cuprins între 6 şi 8 luni, dar am discutat cu reprezentanţii unor companii care au aşteptat şi ani de zile pentru a-si primii înapoi banii lor”, scrie Daniel Toda.

În vederea eliminării acestor întârzieri la plată şi pentru a degreva buget angajatorilor, este propusă compensarea între sumele datorate de angajator statului, cu titlu de impozit pe salarii sau contribuţie de asigurări sociale cu sumele aferente concediilor medicale. O soluţie simplă şi eficientă care să elimine întârzierile la plată şi birocraţia.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.