Cu mic, cu mare, timisorenii au pedalat la prima editie POLI BIKE CHALLENGE

TIMISOARA. Peste 300 de timișoreni, un număr record, s-au înscris la startul primei ediții a competiției cicliste a POLI BIKE CHALLENGE, eveniment organizat în data de 9 aprilie 2022 de Universitatea Politehnica Timișoara în parteneriat cu Asociația Club Sportiv Velocitas, Corratec, Tazz și Primăria Timișoara, și înscris în calendarul Federației Române de Ciclism. Competiția a fost organizată în contextul aniversării a 100 de ani de la înființarea Societății Sportive Politehnica Timișoara.

Competiția a avut și un aspect caritabil, sumele colectate fiind direcționate către susținerea a doi sportivi campioni din cadrul clubului Politehnica Timișoara, cu rezultate deosebite în plan sportiv, dar cu o situație financiară precară.

Concursul ciclist, de tip criterium, a fost destinată copiilor, amatorilor și sportivilor profesioniști, fiind desfășurat în patru curse dedicate, după cum urmează:

  • Cursa Copii – destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 5-14 ani. Ei au luat startul împărțiți în 5 categorii diferite și au putut participa cu orice tip de bicicletă;

  • Cursa Open – destinată tuturor persoanelor cu vârsta mai mare de 15 ani. S-a putut participa cu orice bicicletă, exclus cursierele și cele electrice;

  • Cursa Amatori – destinată cicliștilor licențiați sau nelicențiați, singurul tip de bicicletă acceptată fiind cursiera;

  • Cursa Elite – destinată cicliștilor licențiați (profesioniști), singurul tip de bicicletă acceptată fiind cursiera.

Festivitatea de deschidere a fost urmată de un tur festiv, de recunoaștere a circuitului, la care au luat parte toți concurenții, precedați de mașina de Formula Student a UPT Racing Team, care a făcut și o demonstrație cu această ocazie.

Cei mai tineri participanți au fost trei copii cu vârsta de 5 ani, iar cel mai în vârstă, la categoria Open, are vârsta de 70 de ani.

În seara aceleiași zile a avut loc și festivitatea de premiere. Au fost acordate 39 de medalii și premii în valoare totală de peste 25.000 de lei, în bani și obiecte oferite de sponsori.

Rezultatele finale pentru toate categoriile, sunt disponibile pe https://liniadesosire.ro/rezultate/poli-bike-challenge

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.