Cu un pistol si o sabie, in viteza, pe strazi. Adolescentii care au bagat in sperieti un cartier intreg

Patru tineri iresponsabili s-au urcat intr-o masina si au demarat pe strazile din cartier. Unul dintre ei a fost zarit de vecini cand flutura un pistol, iar oamenii au sunat imediat la 112.

CITESTE SI: Soferita pe contrasens. Oameni raniti si masini facute praf in apropiere de Timisoara. Foto 

Scenele au avut loc in cartierul Aeroport, din Petrosani. Un barbat care locuia in zona a fost cel care a sunat la 112 si a spus ca i s-a parut ca tinerii au si o sabie.

Un echipaj al politiei a ajuns rapid pe strada indicata si a dat repede de autoturismul in care se aflau tinerii.

La volan se afla un adolescent de 18 ani, iar alaturi de el erau alti trei in varsta de  14, 15 si 16 ani. Politistii au controlat masina in care nu au gasit vreo sabie, dar au dat peste un baston telescopic si un pistol cu bile din plastic.

Oamenii legii au avut parte si de o surpriza. Armele erau ale pustiului de 15 ani.

In cauza, politistii au intocmit dosar de cercetare penala sub aspectul comiterii infractiunii de nerespectarea regimului armelor si munitiilor, atat bastonul telescopic cat si pistolul fiind ridicate in vederea continuarii cercetarilor (pistolul va fi supus expertizarii, urmand a se stabili caracterul si legalitatea detinerii acestuia)„, transmit reprezentantii IPJ Hunedoara.

Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, dar si cu cel pentru depistarea substantelor interzise, care au stabilit ca tanarul nu bause si nici nu luase droguri.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.