Franta reintroduce starea de urgenta sanitara. Restrictii si in alte tari europene

Cresterea numarului de cazuri de infectare cu Covid 19 a determinat guvernul de la Paris sa reintroduca starea de urgenta sanitara, la trei luni de cand a ridicat restrictiile impuse in primul val al pandemiei.

CITESTE SI: Anuntul medicului Virgil Musta de la Timisoara in prima zi cu peste 4000 de noi infectari cu coronavirus in Romania: Noi astazi nu am mai avut loc unde sa internam pacienti. Video

Franta va intra din nou in stare de urgenta cu incepere de sambata, aceasta urmand sa fie instaurata pentru urmatoarele 4 saptamani.

Nu am pierdut controlul. Suntem intr-o situatie preocupanta, care arata ca nu putem fi inactivi, dar nici nu trebuie sa intram în panica. Am tras invataminte din primul val epidemic. Am avut 30.000 de victime, iar de atunci inca 2.000 de victime suplimentare. Virusul revine. Suntem in ceea ce adesea este numit drept al doilea val epidemic, iar acest lucru este in intreaga Europa”, a declarat presedintele Emmanuel Macron.

Seful statului a confirmat ca vor fi impuse restrictii de circulatie intre orele 21:00 si 6:00 in regiunea Ile-de-France, inclusiv in Paris, si in alte metropole – Grenoble, Lille, Lyon, Aix-Marseille, Rouen, Toulouse si Montpellier.

Restrictiile vor dura patru saptamani si vom merge la Parlament pentru a le prelungi pana la 1 decembrie. Sase saptamani este intervalul de timp care ni se pare util”, a mai declarat seful statului francez.

Franta nu este singura tara europeana care impune restrictii. In Anglia a fost instituit un sistem cu trei niveluri de alerta, risc mediu, ridicat si foarte ridicat.

In zona de risc mediu intra o mare parte a Angliei, inclusiv Londra. In cazul zonelor de risc ridicat, oamenii din familii diferite nu vor avea permisiunea de a se intalni in spatii inchise. Acest regim se aplica in zona metropolitana Manchester si in Birmingham.

In zonele de risc foarte ridicat, oamenii din familii diferite nu vor avea dreptul de a se intalni in spatii inchise ori deschise, iar barurile si pub-urile vor fi inchise, daca nu se vor putea transforma in restaurante, care vor ramane deschise, scrie digi24.ro.

In Italia se are in vedere interzicerea petrecerilor private, atat pentru adulti, cat si pentru copii, in timp ce la Roma s-ar viza reducerea programului de functionare a barurilor si restaurantelor.

De asemenea, de miercuri, autoritatile italiene au introdus obligativitatea purtarii mastilor de protectie in aer liber la nivel national.

Foto: politico.eu

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.