Pericol urias. Sofer pe contrasens, pe un drum pe care un alt inconstient a trecut razant pe langa un accident. Video

Desi pare ca vrea sa faca o ‘liniuta’ cu un tir, nu este deloc asa. Soferul unui SUV a fost surprins in timp ce circula pe contrasens pe o sosea din vestul tarii.

CITESTE SI: ‘Va fi mai mult decat suficient daca vom construi Autostrada Timisoara – Pancevo’. Presedintele Serbiei face un anunt important

S-a intamplat sambata dimineata, la iesirea din Deva catre Mintia. Cel mai probabil omul a gresit incadrarea pe banda si in loc sa circule regulamentar, a intrat pe contrasens.

Mai grav este ca nici nu s-a sinchisit sa schimbe directia, ci a continuat sa ruleze pe langa parapetul de beton de pe mijlocul drumului, punand in pericol atat viata sa, cat si pe a altor participanti la trafic.

Conform celor care l-au vazut la volan, omul mai avea in masina alte cinci persoane.

Aceasta este a doua oara in ultima vreme cand asemenea imagini sunt surprinse la iesirea din Deva catre Mintia. In toamna anului trecut soferul unei dubite a ajuns fata in fata cu un sofer care circula pe contrasens si a reusit sa evite un accident in ultimul moment.

sursa foto: Info Trafic jud. Hunedoara

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.