Record de goluri pentru Informatica Timisoara in prima runda a returului. Campionii au inscris o duzina de goluri in poarta Vicovului

TIMISOARA. Primul meci din returul sezonului regulat de futsal s-a desfasurat in Sala Constantin Jude acolo unde campioana en-titre Informatica Timisoara a intalnit Bukovina Vicov. Daca in tur banatenii au castigat in deplasare cu 10-1, de aceasta data s-a marcat chiar mai mult, violetii impunandu-se cu 12-1.

CITESTE SI: Pregatiti paltoanele! Se schimba strasnic vremea in Timisoara si in intreg Banatul. Anuntul meteorologilor 

Cum era de asteptat a fost un meci in sens unic, gazdele facandu-si jocul usor inca din debut si evoluand elegant, pentru spectacol. Daca la pauza a fost doar 4-0, s-a terminat 12-1, insa spre bucuria lor, vizitatorii au reusit sa inchida tabela cu golul de onoare.

Ovsyannikov a marcat si de aceasta data de trei ori, jucatorul ucrainean fiind si golgheterul echipei, insa triple au reusit si alti doi jucatori ai campioanei, Pedrinho si Mimi Stoica. Deco si-a trecut in cont o dubla, iar Bondar a punctat si el o data, in timp ce golul bucovinenilor a fost marcat de Schipor.

In urma acestei victorii, a 7-a din 10 jocuri, Informatica face 23 de puncte si urca momentan pe primul loc, cel putin pana la jocul dintre Imperial Wet Miercurea Ciuc si United Galati, liderul campionatului la turul sezonului regulat.

Informatica va avea etapa viitoare o deplasare dificila, la Dunarea Calarasi, una din echipele foarte bune ale campionatului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.