Bunatati ce se pregateau la Scoala de Fete din Timisoara in anii ’30. Reteta traditionala din Banat: pernite

Reteta pentru pernite nu este deloc una complicata si a fost prezentata intr-un caiet de retete al Scolii de fete de la Timisoara. Opiniatimisoarei.ro va va prezenta in urmatoarele saptamani retete traditionale pe care le invatau elevele care, in urma cu aproape un secol, studiau la actualul Liceu Carmen Sylva.

Bunatatile se regasesc intr-un retetar-document din anii ’30.

Pentru acest preparat aveti nevoie de faina, smantana, vin sau rom si sare.

Iata cum se prepara pernitele dupa retetarul din urma cu aproape 9 decenii.

Preparam pe scandura curata un aluat usor numai din faina, smantana, putina sare si nitel vin sau rom. Intindem aluatul cu sucitorul, il taiem cu pintenul in forme lunguiete si patrate ca pernile. Se coace apoi in untura fierbinte. Le scoatem pe o sita acoperita cu sugativa, apoi se servesc la masa cu zahar vanilat sau cu dulceata. Pernitele se pot umple ca si gogosii cu dulceata. Atunci le intindem subtire, peste dulceata mai punem o patura si taiem inca odata cu pintenul de jur imprejur

sursa foto: ancutsa-cuisine.blogspot.com

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.