Site icon Opinia Timisoarei

81 de trotinetiști răniți în accidente de la începutul anului în Timișoara și în județ

TIMIS. Circulă cu viteză și de multe ori fără a avea echipament de protecție, nu țin cont de regulile de circulație, și uneori devin agresivi.

CITEȘTE ȘI: Imagini revoltătoare pe o stradă din Timișoara. Trotinetiști care merg pe o roată, taie benzile de circulație și înjură șoferii. VIDEO

Vorbim despre trotinetiștii care circulă pe străzile din Timișoara sau pe șoselele din județ, și care în foarte multe cazuri sunt minori.

De la începutul anului până în prezent, în tot județul au avut loc aproape 80 de accidente în care au fost implicați trotinetiștii. Din nefericire, unul, un baiat de 14 ani, a murit.

De la începutul anului 2026 și până în prezent, la nivelul județului Timiș, au fost înregistrate 78 de accidente rutiere în care au fost implicate trotinete electrice. În urma acestora, o persoană și-a pierdut viața, iar alte 81 de persoane au fost rănite.

În acest context, pe parcursul lunii august, polițiștii rutieri desfășoară, la nivel național, activități pentru creșterea gradului de disciplină în rândul conducătorilor de vehicule pe două roți.

Le recomandăm tuturor utilizatorilor de trotinete să se asigure temeinic în intersecții, la schimbarea direcției de mers și să respecte regulile privind locurile în care este permisă deplasarea. Să nu transporte alte persoane și să mențină permanent contactul cu ambele roți pe carosabil. Totodată, recomandăm părinților să nu permită copiilor cu vârsta sub 14 ani să circule cu trotineta electrică pe drumurile deschise circulației publice„, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version