TIMIȘOARA. Vântul puternic ce s-a abătut peste Banat în ultimele ore a prăbușit mai mulți copaci în Timișoara și în județ.
Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea arborilor căzuți.
La Timișoara, 3 copaci s-au prăbușit peste 7 autoturisme care au fost avariate. Alți 3 au căzut peste fire electrice.
Potrivit ISU Timiș, între Buziaș și Sinersig, pe drumul județean, vântul a pus la pământ alți 3 copaci, iar unul la Lovrin.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Potrivit meteorologilor, la Timișoara va continua să plouă în orele următoare și se vor înregistra intensificări de vânt.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

