TIMIȘOARA. Lucrările merg în ritm susținut pe Lotul 2 de pe magistrala CFR Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad care se modernizează cu fonduri europene.
De altfel, acest tronson, între Lugoj și Timișoara Est este și cel mai avansat dintre cele 4 în care a fost împărțită magistrala.
În februarie se dădeau în exploatare încă 10 km de cale ferată simplă pe lângă cei 20 realizați de antreprenorul spaniol FCC Construccion încă de anul trecut.
4 podețe și un pod tip GMIB (cu grinzi metalice și infrastructură de beton), de 20 m lungime, au fost construite și s-au finalizat peroane noi și la Topolovat și Sustra.
Cititorul opiniatimisoarei.ro care monitorizează proiectele de infrastructură din Timișoara și din județ a realizat un video comparativ, la 6 luni de lucrări, care arată felul în care a evoluat șantierul de modernizare a liniei feroviare lot 2 Lugoj – Timișoara Est, proiect finanțat prin PNRR.
În ultimele 6 luni, cele mai importante realizări au fost pe segmentul Lugoj – Remetea Mare!
Progresul este unul însemnat la poduri și podețe.
Vă reamintim, cu 30 km de linie simplă dați deja în folosință, lotul 2 al magistralei de cale ferată Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, care se modernizează cu fonduri europene în vestul țării, este si cel mai avansat segment dintre cele 4 în care a fost fragmentat traseul. Segmentul Lugoj – Timisoara are 54,13 km.
La încheierea obiectivului de infrastructură, trenurile de călători vor putea prinde viteze mari, chiar și de 160 km/h, iar cele de marfă de 120 km/h.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

