20 Decembrie 1989 – Timisoara devenea primul oras liber de comunism din Romania! Zeci de mii de muncitori ieseau din fabrici si umpleau Piata Operei

TIMISOARA. Au trecut 25 de ani de cand Timisoara se declara primul oras liber de comunism, cu pretul vietii unor oameni care au murit, nevinovati, pe strazile orasului, sub ploaia de gloante. Singura lor vina era ca isi doreau sa traiasca liberi.

Revolutia l-a ”prins” in strada pe Ioan Savu. Avea pe atunci 39 de ani si lucra la fabrica de detergenti din Timisoara. Prima data a iesit in strada in 16 decembrie, apoi in ziua urmatoare, in 17 decembrie, cand a avut surpriza sa isi intalneasca fiica printre demonstranti. In 18 decembrie 1989 a scapat ca prin urechile acului sa nu fie impuscat pe treptele Catedralei.

In 18 am venit prima data, dimineata, in Piata 700. Niste militari au tras intr-un tanar, pe langa mine, care nu mergea pe unde vroiau ei. Dupa-amiaza tramvaiul nu mai oprea decat in cateva locuri. Am urcat in tramvai in apropiere de piata 700 unde erau si soldati pe TAB-uri si bateau in patul pustilor sa ne intimideze. Tramvaiul ne-a dus pe langa Piata Operei. Cand am ajuns in fata, catre Catedrala era un cordon de militari de-a latul Pietei Operei. Catre Catedrala era un grup masiv de tineri care strigau lozinci. Pe colt la Parcul Central era un grup mare. In piata inca nu era lumea, atunci se aduna. Trecand prin fata soldatilor, imi venea sa dau in ei, desi nu sunt un tip violent. Imi era ciuda pe mine ca am sentimentul acesta. La un moment dat se auzea de pe coltul Parcului Central strigau <Noi suntem poporul>. Rasuna totul. I-am spus unui camarad sa incercam sa trecem pe partea cealata si dupa ce am trecut noi a inceput sa se traga pe treptrele Catedralei„, povesteste Savu.

In data de 19 decembrie 1989 muncitorii de la Elba au declansat greva generala. A fost prima actiune de protest a angajatilor din fabricile orasului.

In ziua urmatoare, in 20 decembrie, Savu a simtit ca nu mai poate sta la serviciu si ca trebuie sa se duca din nou in strada. Peste putin timp s-a vazut in fata coloanei de muncitori care veneau dinspre Calea Buziasului, de pe platforma industriala.

In 20, dimineata, m-am dus la sefa de oficiu si i-am spus ca nu mai pot sa stau. Am luat bilet de voie si am plecat. Am vazut o coloana masiva care dadea jos pancartele cu Ceausescu. Am ajuns in fata coloanei. Am vazut ca era o coloana mare care nu rezida forta. Mi-am dat sema ca trebuie facut ceva, unii strigau <Libertate, Libertate>. Nu asa trebuia strigat, trebuia spus sacadat <Li-ber-ta-te>. M-am dus prin coloana si am strigat, iar oamenii s-au luat dupa mine. A avut o anumita rezonanta. Muncitorii au chemat oamenii de pe strada sa li se alature. La unele fabrici usile erau sudate sau legate cu lanturi„, isi aminteste Savu.

Coloana de muncitori care venea dinspre Calea Buziasului s-a intalnit cu coloana de muncitori care iesise din fabricile de pe platforma industriala din zona Garii de Nord, in fata Catedralei. Ajunsi acolo, oamenii s-au pus in genunchi si au spus „Tatal nostru”. Vazand ca muncitorii au iesit masiv in strada, militarii nu au mai tras asupra multimii, ignorand ordinele superiorilor.

O parte din muncitorii care au venit de pe Calea Buziasului s-au dus la Comitatul Judetean de Partid, actualul Palat Administrativ care gazduieste Prefectura Timis si Consiliul Judetean Timis. Auzisera ca demnitari de la Bucuresti se afla acolo.

Am pornit inspre Comitetul Judetean, TAB-ul era deja parcat pe linia de tramvai si era plin de oameni. Eram obosit, nu am avut niciun fel de veleitati de lider. Cu o agenda in mana m-am asezat pe ea. A aparut un om si a spus sa vina 1-2 oameni sa discute cu primul ministru, Constantin Dascalescu. Am spus ca nu-i bine, am traversat multimea si la intrare era o vaza mare din beton, inalta si m-am urcat pe una si am spus ca trebuie sa mearga mai multi oameni. In timp ce coboram mi-am dat seama ca am fost condamnat sa intru si eu. Au deschis usa, in interior erau soldati cu casti de otel pe cap si pusti. Era vanzoleala, vorbeau toti. Nu am cunoscut pe nimeni dintre cei care au intrat. A venit Petre Petrisor, a spus ca e avocat si ca vrea si el. Deja ad-hoc, eram lider. Am intrat prima data 5 persoane, apoi inca 8„, isi aminteste Savu.

Au inceput, apoi, negocierile cu demnitarii comunisti. Revolutionarii le-au dictat acestora revendicarile: retragerea armatei de pe strazi, eliberarea celor inchisi si demisia lui Ceuasescu.

Am urcat in sala mare unde se afla primul ministru (Constantin Dascalescu – n.r.). Atunci am stat de-o parte si am inceput sa trec pe agenda aia ce au vrut oamenii. Am iesit in balcon si mi-am dat seama ca oamenii au nevoie de o identitate. Le-am spus ca sunt Ioan Savu, le-am spus unde locuiesc si ca am familie. Mi-am dat seama ca ma condamn singur declinandu-mi identitatea, dar oamenii au aplaudat. Apoi am reintrat si l-am intrebat pe Dascalescu de ce s-a tras? Mi-a spus ca nu stie care este situatia reala. I-am spus <Daca dumneavoastra nu stiti ce se intampla in tara va rog sa va dati demisia>. Atunci, desi eram categoric mai vehement, nu am vrut sa negociez nimic cu el. Am scris revendicarile pe o hartie si am inceput sa ii spun din nou ce vroiam. In momentul cand i-am spus sa noteze, eu eram un nimeni de pe ulita, el era un demnitar al statului comunist, au sarit sa ma stranga de gat. Pana la urma a scos un carnetel si un pix. Daca nu era tragic era chiar hilar. Primul ministru scria si eu dictam Atunci am cerut demisia lui Ceausescu, a guvernului, retragerea armatei din oras, eliberarea celor arestati, eliberarea mortilor catre familii, tiparire la poligrafie a doleantelor revolutionarilor, tot ce imi trecea prin minte atunci„, isi aminteste Savu.

Aceasta avea sa fie prima victorie a revolutionarilor. Armata a fost retrasa in cazarmi, iar cei arestati au fost pur si simplu eliberati.

Savu a cerut oamenilor care se aflau in fata cladirii sa inconjoare Comitetul Judetean de Partid si sa nu lase pe nimeni sa scape. Prezenta demnitarilor acolo, inconjurati de revolutionari era garantia ca in Timisoara nu se va redeschide focul.

Tarziu, in noapte, demnitarii au reusit sa plece de la Timisoara, totusi.

In tot acest timp, peste o suta de mii de oameni strigau la unison impotriva regimului lui Nicolae Ceausescu, in fata Operei. Tot aici a fost locul in care Timisoara s-a declarat primul oras liber de comunism din Romania.

Veneau masini cu paine si cu apa pentru oamenii adunati in fata Operei, zilnic, pentru a-i ajuta pe acestia sa ramana in piata si sa nu plece acasa de sete sau de foame.

In data de 21 decembrie 1989, o noua zi de revolta a timisorenilor. Nimeni nu a mai plecat din centrul orasului. La un moment dat s-a aflat ca trenuri incarcate de olteni se indreapta spre oras.

Despre acest episod isi aminteste Gavril Ardelean care era ajutor-sef de post la politia TF Caransebes, in judetul Caras- Severin. Acum el este taximetrist in acelasi oras.

In 20 decembrie am fost anuntati sa trimitem o patrula la Orsova, pentru ca veneau spre Timisoara doua trenuri de Garzi Patriotice, unitati formate din rezervisti, erau muncitori practic. In ambele trenuri erau cam 1.200 – 1.300 de oameni. Veneau de la Craiova, am trimis doua patrule la Orsova. Pe tren erau foarte revoltati, ca-i bat pe huliganii de timisoreni. Colegii mei care au fost cu ei pe tren stiau ce se intampla, dar nu le-au spus nimic, cine stie ce iesea. Nu aveau de unde sa stie cum reactioneaza o asemenea haita de oameni. Eu am stat de vorba cu unul dintre sefii lor, au stat vreo 20 de minute in gara din Caransebes. Mi-a zis ca era sef de sectie la combinatul din Govora, ca in tren se afla doua schimburi de la combinat, ei au venit exact asa cum erau organizati, cu sef de sectie, maistru, sef de echipa, fix asa au venit, de la lucru. Un schimb era de la combinatul de la Govora, din Valcea, si altul de la alt combinat din Craiova. Aveau cu ei niste bate groase, ca bastoanele politistilor, lungi cam de jumatate de metru. Erau prinse cu ata pe maini si date cu bait, erau toate maro. Aveau pe ei uniformele de garzi patriotice si ne reprosau ca trebuie sa vina ei de acolo, sa-i puna la punct pe derbedeii de la Timisoara. Ce era sa-i zic la om?”, povesteste Ardelean Ardelean.

Ajunsi in Gara de Nord din Timisoara, oltenii erau intampinati cu paine, lapte si iaurturi de catre timisoreni. Ioan Savu isi aminteste cum oltenii le-au multumit, apoi si li s-au alaturat.

In ziua de 21 decembrie m-am dus la gara ca venisera trenurile cu olteni. Au venit cu bate, li s-a spus ca ungurii atacasera Romania. Am cumparat cornuri si paine. Cand au sosit aveau salopete din acelea subtiri de garzi patriotice, erau luati din schimburi. Am vorbit cu unii dintre ei, le-am spus ce facem noi aici, au inteles si noi le-am dat paine. Unul a zis <Doamne, ce fel de oameni sunteti voi banatenii astia? Noi am venit sa va batem cu batele si voi ne dati paine>. I-am chemat sa ni se alature. Unii mai curajosi au venit in fata Operei„, mai spune Savu.

Acolo, in Opera, se intampla un lucru foarte important pentru acea zi de 21 decembrie. Se infiinta primul partid: Frontul Democratic Roman. A fost prima forma de organizare a revolutionarilor.

In Opera au fost multe discutii. Oamenii au fost destul de dezorganizati acolo. Lorin Fortuna s-a trecut acolo pe el primul pe o lista si a mai trecut 4-5 oameni pe o lista. A fost constituirea Frontului Democratic Roman. Eu nu m-am inteles cu el atunci. In 21 nu s-a mai tras, dar in piata, in fata Operei s-au strigat lozinci, s-a incercat sa se vorbeasca cu restul tarii prin CFR. Directorul de la CFR de atunci a adus un fir de centrala sa putem vorbi in tara. Am incercat sa organizez cumva acolo, am adus niste hartii, am incercat sa organizez fara sa imi doresc vreo functie„, isi aminteste Savu.

A doua zi, in 22 decembrie 1989, lista celor care faceau parte din Frontul Democratic Roman a crescut, iar Lorin Fortuna, unul dintre liderii Revolutiei de la Timisoara, alaturi de alti camarazi au luat primul avion spre Bucuresti pentru a preda Frontul Democratic lui Ion Iliescu. In avion aveau sa constate ca sunt insotiti de mai multi securisti cunoscuti prin partile locului si ca avionul avea sa faca escala la Arad. Timisorenii au coborat atunci din aeronava si s-au intors la Timisoara de unde au luat, mai apoi, trenul pana la Bucuresti.

Tot in data de 22 decembrie 1989, potrivit marturiilor revolutionarilor, la Timisoara s-a tras din nou, in Piata Operei si chiar au murit oameni, iar altii au fost raniti. Acest lucru s-a intamplat dupa fuga lui Nicolae Ceausescu. Totul s-a linistit abia atunci cand dictatorul fusese prins.

Intre timp, la Bucuresti, oamenii au iesit masiv pe strada pentru a sustine Timisoara in lupta impotriva regimului comunist. Si in Capitala oameni nevinovati au cazut secerati de gloante, iar altii au fost raniti. Totul in numele Libertatii.

Atunci, comunismul in Romania a intrat pe un drum fara intoarcere.

Cinste eterna eroilor care s-au jertfit pentru ca noi astazi sa traim liberi!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ionica a fost probabil cel mai important revolutionar. Curajul si luciditatea lui au fost determinante. El a fost membru al galeriei lui Poli in anii ’70, prima din tara ( in alte parti se tragea cu arcul sau se taia prazul de Craciun ). Apropo de praz, oltenii care au venit in ’89 nu erau cu nimic deosebiti de minerii din ’90. Diferenta a facut-o civilizatia occidentala a timisorenilor, spre deosebire de cea a bucurestenilor. Din pacate, la ora actuala lucrurile stau prost la noi, romanizarea si orientalizarea timisorenilor fiind mai masiva dupa ’89 decat ceea ce s-a intamplat dupa 1918 sau chiar in comunism.

  2. Poate ma insel dar cred ca in 16 decembrie 1989 pe podul de la Michelangelo, pe la ora 21-21,30 asteptand sa vina cei din Calea Girocului si din caminele studentesti, un barbat cu barba organiza coloana in fata unde erau mai multi copii ai strazii; eu am crezut ca a fost Ioan Savu. Dupa ce am ajuns la Consiliul Judetean, unul dintre acesti copii s-a catarat pe cladire si a dat jos stema Partidului Comunist Roman , care era in partea dreapta pe frontispiciul cladirii; pe partea stanga era stema Romaniei care a ramas neatinsa (se poate vedea in fotografiile de atunci )

  3. pentru a-si mai bate joc INCA O DARTA de Timisoara,pentru a o mai arunca odata in noroiul prostiei si nesimtirii,Bucuresti-ul si-a mai aratat ,sambata seara,prin TVR1 fata hada:timp de trei ore,in loc sa omagieze Timisoara printr-un film documentar ,cu interviuri cu remember s-a gasit MIZERIA de pe CANALUL PUBLIC de dejectii sa difuzeze un film de omagiere a lui Nicolae Ceausescu!Nici pe vremea dictatorului nu s-a facut in asa fel apologia comunismului si al ,,Mandrului,, …carmaci!Unde v-a fost mintea ,dobitoci ce sunteti in frunytea televiziunii publice???