2 trotinete electrice ale STPT au ‘plecat’ in Oltenia. In total, noile mijloace de transport din Timisoara au facut aproape 7000 de curse, in mai putin de o luna

TIMISOARA. Trotinetele electrice cumparate de Societatea de Transport Public Timisoara s-au bucurat de un real succes in randul timisorenilor. In aproape o luna, de cand a fost implementat sistemul, au fost inregistrate 6.662 de curse.

De Pasti, doua dintre ele au ‘plecat’ in Oltenia, dupa cum arata sambata seara aplicatia pentru inchirierea lor, lucru dezvaluit pe Facebook de un utilizator. Cei care le-au luat din statii  de la Timisoara si le-au dus in judetul Dolj n-au tinut seama ca acestea sunt prevazute de GPS si pot fi localizate, chiar si in Motoci si Ghercesti, langa Craiova, a notat timisoreanul care a observat ca doua trotinete sunt la 350 km departare.

Imaginile de mai sus au starnit o multime de reactii pe retelele de socializare.

Reprezentantii STPT lamuresc misterul in dimineata de Pasti: trotinetele electrice ar fi fost duse la reparatii langa Craiova.

Sunt doua trotinete in Oltenia, dar e vorba de două trotinete aflate în garanție și trimise de noi acolo pentru remedierea unor probleme tehnice. Nu au fost luate aiurea de clienti/calatori/studenți„, explica pentru opiniatimisoarei.ro purtatorul de cuvant al STPT Cosmin Bradu.

In total, cu cele 25 de trotinete s-au parcurs peste 52.000 de minute, adica aproape 900 de ore. In total au fost create 3.144 de conturi cu ajutorul carora sa poata fi ridicate trotinetele, insa doar 2117 dintre ele sunt eligibile.

In prima faza, 25 de astfel de trotinete electrice au ajuns la Timisoara, in urma cu cateva saptamani, si au costat 125.000 de lei, cu tot cu sistemul de rastele. Ele au o autonomie de 30 de kilometri si pot rula cu pana la 25 de kilometri pe ora. Statiile in care sunt amplasate trotinetele se afla, pentru inceput, in zona Complexului Studentesc. Astfel, una dintre statii este in fata cantinei politehnicii, una in zona Universitatii de Vest si cea de-a treia in zona Facultatii de Electronica si Telecomunicatii.

Pentru anul acesta, reprezentantii STPT au prevazut in buget cumpararea a inca 100 de astfel de trotinete electrice, iar odata ce acestea vor fi achizitionate, autoritatile planuiesc sa extinda raza de folosinta in cat mai multe parti din oras.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. ce fake news ordinar

  2. am detectat olteanu