Vrei sa iti petreci Revelionul fara copil? Vezi aici cat costa serviciile de baby sitting in Timisoara!

Firmele de recrutare de personal au oferte pentru parintii care vor mai multa intimitate de sarbatori si prefera sa ii lase pe copii acasa, cu o persoana de incredere.

Tinerii cu copii, care nu isi au in apropiere parintii, insa isi doresc sa isi petreaca noaptea de Revelion la o petrecere, aleg serviciile de baby sitting ale firmelor specializate.

In general, familiile care au deja o bona stabila care are grija de cel mic, se inteleg direct cu aceasta, insa cei care vor doar o escapada de o noapte, aleg firmele de baby sitting. Sau, direct din ziarele de mica publicitate de pe internet.

La Timisoara, o bona costa intre 3 si 5 euro pe ora, dar nu mai putin de 4-5 ore.  Iar pentru 10 ore parintii vor scoate din buzunar intre 30 si 50 de euro. Daca se negociaza pentru mai multe zile, preturile convenite sunt altele decat la plata cu ora.

Bonele fac activitati cu cei mici in functie de varsta acestora, insa vor respecta obiceiurile familiei legate de masa si de somn.  In general firmele au o baza de date cu bonele care lucreaza de Revelion, cu poze si filmulete, astfel inca parintii sa ia cea mai buna decizie cand aleg o persoana pentru a avea grija de copii.

Reprezentantii firmelor de recrutare de personal sustin ca sunt parinti care apeleza la bona chiar si pentru cateva zile, in cazul in care vor sa plece intr-o scurta vacanta. In acest caz este vorba despre parintii care de obicei apeleaza la aceste servicii si au o bona de incredere cu care il lasa pe cel mic.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.