Vinul rosu de Jidvei si codurile 2D, doua dintre noutatile absolute ale salonului international de vin de la Timisoara

Lucia Pirvu

Lucia Pirvu

TIMISOARA. Salonul International de Vinuri „Vinvest” 2011, care se va desfasura in perioada 15 – 17 aprilie la Centrul Regional de Afaceri Timisoara, se anunta deja ca fiind cea mai importanta actiune de promovare a vinurilor de pe piata romaneasca, la care s-au inscris nu mai putin de 22 de producatori.

Ajunsa la cea de-a VIII-a editie, expozitia de vinuri si inputuri din industria vitivinicola ce va debuta peste trei saptamani la Timisoara va aduce cateva premiere absolute. In primul rand, dupa cum a anuntat organizatorul Lucia Parvu, in cadrul salonului va fi „inserata” o manifestare intitulata International Wine Brokerage Event, dar si o Expozitie CODE2WINE, organizata impreuna cu Institutul Multimedia Romano-Elvetian, care va cuprinde produse inscriptionate cu coduri 2D, rezultate ale singurei platforme de stocare si generare de coduri 2D din Romania.

„Este cea mai noua metoda de marketing in promovarea vinului, produselor vitivinicole si publicatiilor de vin si agricultura din Europa. Acest nou procedeu presupune aplicarea pe sticlele de vin a unor etichete care contin un design asemanator mult mai cunoscutelor coduri de bare gasite pe orice produs. Cu un telefon mobil capabil sa citeasca aceste coduri, cel interesat scaneaza eticheta si pe display-ul aparatului telefonic apar toate informatiile legate de produsul respectiv”, a explicat Lucia Parvu. De asemenea, compania Jidvei pregateste o mare surpriza pentru toti cei care prefera aroma acestei licori bahice din Podgoria Tarnave. “

Vom profita de prezenta la Vinvest pentru a lansa, in premiera nationala, vinul rosu de Jidvei. Este prima productie de Pinot Noir si speram sa fie primita cat mai bine de cunoscatorii de vinuri”, a dezvaluit directorul de marketing al companiei, Cristian Fuga. Nici producatorii de vinuri de la Domeniile Viticole Tohani nu au stat cu mainile in san si s-au pregatit serios pentru intalnirea cu concurenta de la Timisoara, aducand o Feteasca Neagra de toata isprava. Tot un vin rosu deosebit se pregatesc sa lanseze la Timisoara si moldovenii de la Compania Cotnari. Nu in ultimul rand, Cramele Recas vor veni la salon sa-si prezinte miraculosul vinul alb Solo Quinta, care, recent, la Paris, a luat medalia de aur pentru cel mai bun vin alb din lume.

„Nu ascund ca suntem curtati de Bucuresti, sa ducem salonul de vinuri acolo, insa am reusit sa tinem si editia VIII-a la Timisoara si speram sa ne prinda aici si editia jubiliara cu numarul X”, a precizat Lucia Parvu. Ca si la editiile precedente, si in acest an se va organiza Concursul National de Vinuri si Bauturi Alcoolice.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Incet, incet Lucia Parvu transforma Timisoara in capitala vinului din Romania! Chiar si fara mare ajutor de la arogantii de la Cramele Recas. Felicitari, frumoasa doamna!