Victorie importanta pentru BC Timisoara! ‘Leii’ s-au impus, scor 90-77, in fata echipei U Mobitelco Cluj

Trupa lui Petricevici incepe sa se gandeasca din nou la play-off, dupa succesul reusit sambata in meciul disputat la Sala Constantin Jude, in cadrul etapei cu numarul 22 a Ligii Nationale.

Meciul a fost deschis cu cate o reusita de trei puncte de fiecare echipa, Silvasan punctand pentru oaspeti, respectiv Jovanovic, pentru gazde. Cele doua formatii au mers apoi cap la cap pana spre finalul primului sfert, cand clujenii s-au distantat la 7 puncte(13-20)
Desi pe debutul sferului doi, ardelenii au ajuns si la 8 puncte avans(16-24), banatenii au reusit trei ‘trite’ consecutive, doua Jovanovic si una, Lapuste si pana in minutul 15 s-au apropiat la doar un punct(27-28), iar pana la pauza, cu inca patru reusite de trei, ‘leii’ sa treaca la timona(43-37).
Trupa lui Petricevici si-a creat un avantaj de 11 puncte pe debutul celui de-al treilea sfert(50-39). Clujenii au venit din nou la trei lungimi in spatele timisorenilor(57-54, min. 28), dar alb-violetii au stiut sa se mentina la conducere si inaintea ultimelor zece minute(63-57).
BC Timisoara a inceput perfect ultimul sfert cu o serie de zece puncte consecutive(73-57) si s-a impus fara emotii in final(90-77), incheind meciul asa cum l-a si inceput, cu o  ‘trita’.
Cel numit ‘Atomic’ Zlatko a fost si cel mai bun marcator al banatenilor, cu 32 de puncte(8 reusite de 3p, jumatate din reusitele de 3 p ale echipei), urmat de Conley(21 de puncte), Lapuste(12p), Gacesa(8p), Radulovic(6p), Lee(5), Petrisor si D. Andrei, cate 3.
Pentru oaspeti, cele mai multe puncte le-a marcat Cuic(23).
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.