Noutati :

Victorie importanta pentru BC Timisoara. Alb-violetii au invins Mediasul, pentru a doua oara in acest sezon. FOTO!

14 martie, 2013 - 11:09 PM
Autor: Daniela Surulescu      
Categorie: SPORT
0
‘Leii’ au intrerupt seria de invincibilitate a celor de la Gaz Metan. Echipa lui Srdjan Jovanovic a castigat cu scorul de 86-80, meciul disputat la Sala Constantin Jude si a egalat Mediasul la numarul de victorii din acest sezon, 18.
 
Timisorenii au condus(5-2), pe debut de meci, apoi cele doua echipe au alternat la conducere, pentru ca, din minutul 7, dupa 6 puncte consecutive, oaspetii sa se distanteze la 5 puncte(15-20) si sa castige primul sfert, cu 23-18.
Pe debutul sfertului doi, cu reusita de trei puncte a lui Krstanovic, cei de la Medias s-au distantat la 8 puncte(18-26), dar timisorenii au reusit 3 ‘trite’ consecutive, prin Gallimore, Tudosa si Tuljkovic si s-au apropiat la doar un punct in minutul 12(27-28). Banatenii n-au reusit insa sa treaca la timona, iar oaspetii s-au distantat la 15 puncte(34-49) in minutul 19, conducand la pauza cu 36-49.
Ecartul in favoarea Mediasului a ajuns la 17 puncte pe debutul sfertului trei(36-53), dar alb-violetii au marcat 13 puncte consecutive si au venit la 4 puncte(49-53), diferenta care avea sa se pastreze si cu zece minute inainte de final(60-64).
Devan Downey a reusit insa un ultim sfert de exceptie. Cu doua reusite de 3 puncte, americanul a adus trupa lui Srdjan Jovanovic in avantaj, in minutul 31(67-64), iar pana la finalul jocului a mai reusit alte 9 puncte, bifand si doua assist-uri, pentru victoria echipei timisorene care s-a impus in fata Mediasului, 86-80.
Downey a fost si cel mai bun marcator al partidei, cu un total de 22 de puncte si 8 assist-uri. Pentru formatia banateana au mai marcat: Bogdan Popescu, 16 puncte, Gallimore, 14, Archie, 12 puncte si 10 recuperari, Tuljkovic, 10 puncte, Sarovic, 9 si Tudosa, 3. Pentru Medias, cel mai bun marcator a fost Shiloh, cu 16 puncte.
VEZI FOTO pe www.fortaviola.ro!

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor