Noutati :

Victorie europeana conturata in prima parte. Timisoara Saracens trece de campioana Germaniei la rugby

31 martie, 2018 - 03:56 PM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
0

TIMISOARA. Evolutie solida oferita de baietii de la Timisoara Saracens si un rezultat bun in semifinalele Continental Shiled, o dubla mansa ce conteaza si pentru calificarea in grupele principale din Challenge Cup, din sezonul urmator. Campioana Romaniei a trecut de campioana Germaniei Heidelberger cu 26-20 (21-3).

CITESTE SI: Va fi spectacol pe strazi, la Timisoara. Zeci de masini de epoca vor defila in parada

Jucatorii pregatiti de Sosene Anesi au lasat in spate evolutiile mai putin reusite din Superliga si Cupa Romaniei, oferind unui public destul de restrans, pentru un meci atat de important, un rugby de calitate. Pacat insa de relaxarea din final care a mai „strans” din scor.

Emotii au fost doar in debut, dupa ce oaspetii au deschis scorul printr-o lovitura de pedeapsa transformata de Parkinson, 0-3, scor care s-a mentinut pana la jumatatea primei parti. Apoi, gruparea banateana a jucat excelent si a facut spectacol reusind trei eseuri de toata frumusetea, printr-o actiune in viteza – Tevita Manumua, dupa un mol de margine – Vali Popraln si printr-o intrare in forta – Fonovai Tangimana, Jodz Rose transformand toate cele trei eseuri, din pozitii grele si stabilind scorul pauzei, 21-3.

CITESTE SI: Atac la mistretii lui Ion Tiriac de pe domeniul de vanatoare din Banat 

Partida a mai scazut din spectaculozitate in partea secunda, insa au fost destule faze de rugby deavarat. Heidelberger a reusit un eseu prin tonganul Siegfried Fisiihoi, transformat de Parkinson, dar Timisoara a replicat printr-o faza de mare finete, prin Care Madalin Lemnaru a semnat al patrulea eseu al banatenilor, netransformat insa pentru 26-10.

Ca de atatea ori in peisajul sportului romanesc, timisorenii au „lasat-o mai moale” pe final, iar in minutul 79, oaspetii au mai reusit un eseu prin Marcel Coetzee, transformat de Parkinson, acesta din urma mai aducand la ultima faza de joc alte 3 puncte dintr-o penalitate, pentru un scor final de 26-20.

CITESTE SI: Momentul impactului. Accidentul violent de langa Lugoj, cu 5 raniti, surprins de camerele video 

O victorie muncita pentru banateni, dar ramane senzatia ca diferenta putea fi mai mare, si astfel meciul retur, din 21 aprilie devine decisiv pentru calificare.

Timisoara Saracens: Badiu, Capatana, Pungea, Poparlan, Drenceanu, Morrison, Rus, Stewart, Luiters, Shennan, Popa, Manumua, Tangimana, Fercu. Rezerve: Radoi, Apoua, Doge, Lazar, Sabau, Rupanu, Conache, Lemnaru.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...