Urmarit ca in filme! Un taximetrist drogat a gonit pe strazile Timisoarei la volanul masinii sale, fugind de politisti

TIMISOARA. Un taximetrist de 21 de ani a pus pe jar azi noapte zeci de echipaje ale politiei! A gonit cu 160 km la ora incercand sa scape de oamenii legii, dar a fost oprit de mascati, in cele din urma. Barbatul avea in masina produse etnobotanice, din care, cel mai probabil, consumase.

Taximetristul era in timpul serviciului si nu a oprit la semnalele agentilor care efectuau un control de rutina. Mai mult decat atat, a apasat puternic pedala de acceleratie. Politistii s-au luat imediat dupa el intr-o urmarire ca in filme. In timp ce incerca sa scape de agenti a fost la un pas sa loveasca un alt autoturism in care se aflau doi tineri.

Urmarirea a inceput putin dupa ora 4, pe Calea Buziasului din Timisoara. Barbatul a reusit sa fuga de politisti pana aproape de iesirea din oras. Langa Padurea Verde insa, mascatii l-au blocat.

„Veneam cu masina, ne plimbam prin oras si l-am vazut cum vine in oglinda. Am tras dreapta sa nu ne loveasca. Dupa taxi a trecut masina politiei. Cand am ajuns aici erau toate echipajele de politie, au blocat masina. El era deja scos din masina cu catuse. Politistii l-au controlat de alcool si etnobotanice”, a declarat un martor.

„In masina suspectului au fost descoperite sase plicuri ce contin o substanta inca neidentificata. El a declarat ca este vorba despre produse etnobotanice. Dintre acestea sase, cinci sunt desfacute si goale si doar unul este sigilat”, spune Daniel Jurchela, de la Politia Rutiera Timis.

„Da, am consumat produse etnobotanice. Am si bon pe ele, nu e nimic ilegal. Daca vreti, va arat si bonul! Am fugit pentru ca am intrat in panica, am vazut ca ma urmareste politia. Nu le am pentru comercializare, le am pentru consum propriu. Puteti sa va uitati ca sunt goale plicurile, le-am consumat”, ne-a spus soferul de taxi. Tanarul a mai consumat droguri legale si in trecut, ba chiar a fost internat la dezintoxicare. Acum s-a apucat din nou pentru ca l-a parasit iubita.

Barbatul se va alege acum cu dosar penal pentru ca nu a oprit la semnalele agentilor. El a fost dus la Spitalul Judetean din Timisoara pentru a i se recolta probe biologice, medicii urmand sa afle ce substante a consumat.

Video-ul nu poate fi incarcat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. ii merge bine botanica daca si-a cumparat merge-des ex-taxi din germania…