Uniunea Europeana vrea sa stopeze furtul de fonduri europene! Parchetul European ar putea ancheta statele membre

An de an, miliarde de euro din fonduri europene sunt furate chiar de sub nasul Comisiei Europene, fara ca vinovatii sa fie trasi la raspundere. Insa oficialii europeni vor sa puna capat fraudei si sa acorde Procuratorii Europene drepturi extinse de control.

Potrivit statisticilor Oficiului European de Lupta Antifrauda (OLAF), an de an sunt sifonate fonduri europene i valoare de 500 de milioane de euro, insa suma reala ar putea fi cu mult mai mare, de ordinul miliardelor. „Avem motive sa credem ca suma reala este mai degraba apropiata de ordinul miliardelor, decat de ordinul milioanelor”, a declarat Francoise Le Bail, sefa directoratului general pentru justitie al Comisiei.

Le Bail, impreuna cu seful OLAF, Giovanni Kessler, a discutat cu europarlamentarii infiintarea unui nou Birou al Procurorului Public European (EPPO) in vederea depistarii celor care fura bani europeni. Procuratura UE ar putea fi autorizata sa investigheze fraudele comise cu banii UE, desi Tratatul de la Lisabona prevede ca puterile procurorului pot fi extinse la o data ulterioara. Fiecare tara membra ar urma sa aiva o filiala locala a EPPO.

Atat Le Bail cat si Kessler au declarat ca in unele state membre vointa politica de a stopa asemenea infractiuni fie lipseste cu desavarsire, fie se concentreaza prea mult pe perspectiva nationala, scapand astfel din vedere natura transnationala a acestui tip de infractiuni. Potrivit OLAF, rata condamnarilor in justitie variaza foarte mult de la stat la stat, de la mai putin de 5% la peste 90%.

Majoritatea statelor UE s-au declarat interesate de initiativa, cu exceptia Danemarcei, Marii Britanii si Irlandei.

Sursa: capital.ro

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.