‘Uniti Salvam Padurile’! Timisorenii au iesit in strada pentru copacii defrisati ilegal. FOTO!

TIMISOARA. Noi proteste la Timisoara, de data aceasta fata de defrisarile ilegale din Romania. Desi in strada erau asteptate cateva sute de persoane, nici macar 200 de oameni nu s-au adunat pentru a trage un semnal de alarma cu privire la taierile ilegale de arbori din padurile tarii.

Au fost, practic, doua proteste, sambata, la Timisoara. Un grup si-a dat intalnire in Piata Traian, la apelul PER – Partidul Ecologist Roman, iar cel de-al doilea in Piata Operei, la chemarea grupului „Uniti Salvam”. Cel din urma nu avea autorizatie de la autoritatile locale.

protest copaci partidul ecologist (25)

In centrul orasului s-au adunat aproape 100 de persoane, cu pancarte, dar si braduti artificiali. „Unii pleaca sa lucreze, altii vin sa defriseze”, „Paduri, nu baroni locali”, „Stop defrisarii”, „Numai atunci cand ultimul copac va fi doborat si ultimul rau va fi otravit si ultimul peste va fi prins vom realiza ca nu putem manca banii”, „Iti dau aer sa traiesti, iar tu ma nenorocesti”, „Codrul nu e frate cu Codul Silvic”, „Codru-i frate cu romanul! Opriti fratricidul”, „La ce-ti vor folosi banii cand nu vei avea aer?” sunt doar cateva dintre mesajele transmise de protestatari.

La un moment dat, acestia au decis sa porneasca intr-un mars spre Prefectura Timis, acolo unde se adunasera si protestatarii care si-au dat initial intalnire in Piata Traian. Potrivit jandarmilor, 70 de timisoreni au marsaluit din Piata Traian pana la Prefectura Timis, la apelul PER, cu pancarte ce transmiteau diverse mesaje: „Partidul Ecologist Roman”, „Padurea = viata”, „Fara padure = fara viata” sau „Fara padure = inundatii” ori „Salvam Padurea”.

In fata Palatului Administrativ, organizatorii le-au povestit celor care au iesit in strada scopul actiunilor. „Asa cum am reusit cu Rosia Montana, trebuie sa reusim si cu padurile”, a spus un membru al grupului „Uniti Salvam”. Acesta a anuntat o alta actiune pentru duminica, 16 mai, de la ora 18:00, tot in Piata Operei. Dupa aproximativ doua ore, timisorenii au rupt randurile.

Astfel de proteste au loc in mai multe orase din tara, la aceeasi ora. Potrivit initiatorilor manifestarilor, acestea sunt „primele proteste majore impotriva despaduririlor abuzive, care au lasat Romania in numai cativa ani cu mai putin de jumatate din suprafata impadurita pe care o avea in 1989”.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. ba, eu cred că am fost mai mult de 200