Un sofer prins beat la volan ajunge dupa gratii, la Timisoara. Cat avea alcoolemia?

Imagine din arhiva

TIMISOARA. A baut cat a baut, apoi s-a urcat la volan, fara sa stie ca un drum cu masina il va trimite direct la inchisoare. Politistii din Timisoara i-au facut dosar penal in urma cu 4 ani pentru ca l-au prins beat la volan, cu alcoolemia peste limita legala, de 1,10 mg/l. Intre timp, judecatorii l-au trimis dupa gratii, dar soferul tupeist nu s-a mai dus la arest.

Vineri, in 14 martie, oamenii legii l-au gasit pe tanarul de 27 de ani din Dumbravita care nu si-a ispasit pedeapsa si l-au ridicat pentru a-l duce la arest. S-a intamplat tot in Dumbravita, acolo unde barbatul condusese beat in urma cu 4 ani.

„Judecatoria Timisoara a emis un mandat de executare a pedepsei inchisorii pe numele lui, prin care acesta este condamnat la o pedeapsa privativa de libertate de 1 an de inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice avand o imbibatie alcoolica peste limita legala”, transmit reprezentantii IPJ Timis.

Barbatul va ajunge in Penitenciarul Timisoara pentru a-si ispasi pedeapsa.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.