Un nou trofeu pentru Andreea Velcea. Timisoreanca a ocupat primul loc la Cupa Pamira, turneu care s-a desfasurat la Sibiu

Andreea Velcea, care este in prezent locul I in tara, la categoria de varsta de 12 ani, a facut echipa, la Sibiu cu Oana Corneanu, locul 4 in clasamentul FRT. Cele doua au ocupat in final prima pozitie la Cupa Pamira.
6 echipe au fost inscrise in concursul feminin al turneului de la Sibiu, fiecare echipa fiind formata din 2 jucatoare indiferent de club, iar o intalnire a constat in 2 meciuri de simplu si 1 meci de dublu.
Echipele au fost impartite in prima faza in doua grupe, iar ocupantele primei pozitii din cele doua grupe si-au disputat finala. Andreea Velcea si Oana Corneanu s-au clasat pe primul loc in grupa A, dupa ce au castigat toate meciurile disputate si au jucat finala Cupei Pamira, contra echipei formate din Raluca Floca-Oprea si Vanesa Nitu.
In ultimul act al turneului, in meciurile de simplu, Andreea Velcea s-a impus 6/1 6/3 in fata Ralucai Floca-Oprea si Oana Corneanu a castigat 7/6(2), 6/2 contra Vanesei Nitu, iar meciul de dublu a fost adjudecat de echipa Velcea/Corneanu cu 6/3 6/1.
”Sunt multumut de cum s-a descurcat Andreea, a jucat foarte bine s-a vazut pregatirea din strainatate, turneele la care a participat in Franta si in Croatia i-au prins foarte bine. A pornit putin racita la Sibiu, dar apoi si-a revenit si a fost foarte bine”, a spus antrenorul Andreei, Mihai Gavra.
Concursurile continua pentru Andreea Velcea si in perioada urmatoare. Tenismana participa incepand de marti la un tureneu la Timisoara, gazduit de clubul Tivoli, apoi, de vineri va fi la Pitesti, pentru un turneu de categorie A, din circuitul national FRT, iar din 13 aprilie va participa la selectia nationala U12. Pe langa meciurile de la selectia nationala pentru categoria sa de varsta, Andreea a fost convocata insa si la selectia nationala pentru categoria de varsta de 14 ani. ”A primit un wild card si va juca si la selectia nationala de 14 ani, unde nu va fi vorba de rezultat, ci de faptul ca va avea ocazia sa joace cu cele mai bune fete de la aceasta categorie”, a mai spus Mihai Gavra.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.