Tribunalul a blocat tentativa Primariei de a „falimenta” Asociatia Presei Timisorene

TIMISOARA. In tentativa de a tine la respect presa locala, conducerea Primariei Timisoara a „inventat”, in toamna anului 2009, un litigiu comercial care a fost la un pas sa degenereze si sa provoace falimentul organizatiei profesionale a jurnalistilor, Asociatia Presei Timisorene (APT).

Dupa criticile virulente la adresa modului discretionar in care este folosit banul public, cu referire la sponsorizarea cu milioane de euro a echipei de fotbal, sau devoalarea afacerilor in care patrimoniul orasului a facut obiectul unor contracte penale, cum a fost afacerea „Heaven”, anchetata in prezent de DNA, edilii locali si-au adus aminte ca, prin anul 2000, au pus la dispozitia Asociatiei Presei Timisorene (APT) un spatiu de cativa zeci de metri patrati, la demisolul unei cladiri din buricul targului, pe strada Brediceanu nr. 4, contra unei sume modice, in speranta ca reprezentantii celei de-a patra puteri in stat nu-si vor mai baga nasul in afacerile alesilor locali.

Au rasfoit contractul de inchiriere (nr. 1142/2000) si si-au dat seama ca, mai multi ani, chiria incasata de la organizatia profesionala a jurnalistilor nu a fost „umflata” cu indicii de inflatie si, mai mult, nu a fost recalculata in raport cu majorarile susccesive ale chiriilor statuate de Consiliul Local. Astfel ca, in toamna anului 2009, pe rolul Judecatoriei Timisoara a fost depusa actiunea civila nr. 7056/30/2009, prin care s-a cerut instantei de judecata obligarea APT la plata unui debit restant de 11.059 de lei, reprezentand diferenta de chirie restanta (2.635 lei), majorari de intarziere (8.416 lei) si penalitati de intarziere (8,6 lei). Dupa mai multe termene de judecata in care juristii primariei nu au reusit sa afle adresa noului sediu al organizatiei presei, fiind imposibila citarea vreunui jurnalist din staff-ul APT, instanta a decis, in octombrie 2011, sa constate ca sunt indeplinite conditiile de fond ale exceptiei prescriptiei extinctive si, prin urmare, sa anuleze creanta in cuantum de 651,16 lei, reprezentand chiria aferenta perioadei 2005 – 2006 si a sumei de 6.322,65 lei, reprezentand majorarile de intarziere.

„Daca APT isi declara falimentul, ne vom inscrie la masa credala!”

Hotararea instantei de judecata i-a nemultumit profund pe reprezentantii Primariei Timisoara, astfel ca, in data de 15 decembrie 2011, sub semnatura primarului Gheorghe Ciuhandu, juristii institutiei au atacat cu recurs sentinta nr. 26067/28.10.2011, solicitand Tribunalului Timis sa constate ca datoria APT fata de bugetul local ar fi de aproape… 26.000 de lei.

Va rugam sa observati faptul ca, potrivit clauzelor contractului de inchiriere, chiria lunara practicata urma sa fie reactualizata (modificata) pe durata derularii contractului prin hotarari ale Consiliului Local al Municipiului Timisoara. In acest sens, aratam ca succesiv chiriile au fost modificate prin astfel de hotarari care le abrogau pe cele anterioare. Invederam instantei de recurs faptul ca, prin precizarea actiunii de chemare in judecata am aratat faptul ca, cuantumul debitului pe care intelegem sa-l solicitam de la parata este de 25.446,94 lei, din care 4.279,16 lei reprezinta chiria restanta datorata pentru perioada noiembrie 2005 – septembrie 2011, iar suma de 21.167,78 lei reprezinta majorarile de intarziere pentru perioada noiembrie 2005 – august 2011”, se precizeaza in recursul Primariei Timisoara, cu observatia ca la suma initiala se aplica, in continuare, penalitati de intarziere de 0,5% pe zi.

Intrebat daca i se pare fireasca aplicarea unor majorari de intarziere specifice marilor contracte comerciale, intr-un contract de locatiune care vizeaza asociatia presei locala, seful Biroului Juridic din Primaria Timisoara, Sorin Chira, ne-a declarat ca administratia locala va merge pana la capat in tentativa de a recupera suma de aproape 26.000 de lei.

In contractul de inchiriere se prevad majorari de intarziere de 0,5% pe zi, care curg in continuare. Sigur ca se poate ajunge la sume enorme daca acest debit nu va fi stins de catre asociatia presei. Nu se poate spune ca am fost rau-intentionati, pentru ca, initial, s-a incercat recuperarea sumei pe cale amiabila, s-a incheiat un proces-verbal de conciliere, si numai in final s-a apelat la instanta de judecata. Primaria merge inainte cu actiunea de recuperare a prejudiciului, iar daca APT isi declara falimentul, ne vom inscrie la masa credala. Daca nu ajungem sa recuperam toti banii ce ne sunt datorati, vom cere transferarea obligatiei de plata asupra administratorilor sau a persoanelor din conducere. Deocamdata, nu am nici o hartie de la Patrimoniu ca s-ar fi platit, asa ca vom continua litigiul in instanta”, ne-a declarat Sorin Chira, adaugand ca nu are cunostinta de nici o intelegere intre APT si fostul sef de la Patrimoniu, Nicusor Miut. „Nu am cunostinta despre o eventuala intelegere intre APT si fosta conducere de la Patrimoniu. Luati legatura cu Miut!”, ne-a recomandat seful juristilor, desi cunoaste ca Nicusor Miut a demisionat de mai mult timp.

„Primaria a incercat sa puna presa cu botul pe labe!”

In opinia ultimului presedinte al APT, Viorel Screciu, acest litigiu nu reprezinta altceva decat o incercare disperata a mai-marilor orasului de a pune presa cu „botul pe labe”.

In primul rand, eu nu am semnat niciun contract sau vreo prelungire de contract cu Primaria Timisoara! Spatiul pentru care ni se cere chirie pana in septembrie 2011 nu mai este folosit de noi de prin 2007, cand a fost ocupat abuziv – cu stiinta celor din Primarie, cred – de un club de fitness. Noi am plecat dupa ce fostul director de la Patrimoniu, Nicusor Miut, ne-a spus ca spatiul este revendicat de fostii proprietari. Abia am reusit sa recuperez actele contabile asociatiei, de la cei care au ocupat abuziv acel demisol. In al doilea rand, asociatia nu are efectiv bani pentru a plati vreo chirie, indiferent cat ar fi aceea. Nimeni nu a mai platit vreo cotizatie, asa ca nu avem nici un fel de venituri. In al treilea rand, asociatia nu are o conducere statutara, pentru ca ultimele alegeri au fost facute in anul 2002, iar statutul spune ca acestea trebuie organizate o data la doi ani. Parerea mea e ca nu asistam decat la o schema politica prin care s-a incercat punerea presei cu botul pe labe”, apreciaza Viorel Screciu.

Pe de alta parte, fostul jurnalist Radu Toanca, actualmente consilier local din partea PSD, spune ca se va ocupa, cat de curand, de rezolvarea problemei.

In anul 2000, in calitate de presedinte al APT, am semnat acel contract de inchiriere pe o perioada de 10 ani. Este ridicol sa vorbim despre penalitati de intarziere de aproape 5000 de euro. Cine ocupa sediul ala, in prezent? O sa ma ocup zilele viitoare de aceasta problema”, ne-a asigurat Radu Toanca. Pana atunci, insa, o veste buna pentru toti cei implicati, intr-un fel sau altul, in aceasta poveste. Tribunalul Timis a respins, in urma cu o saptamana, recursul Primariei Timisoara, astfel ca a pus punct litigiului ce incepuse sa devina un instrument de santaj impotriva presei pentru, de-acum, fostii conducatori ai orasului…

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. de la 4000 de lei, la 26.000 de lei? hai, ca-i buna gluma! nu inteleg de ce nu au facut in acelasi mod in cazul strandului Heaven, unde se plateste chirie pe 1000 de metri patrati si se folosesc 15.000 de metri pătrati! mafia din primarie a vrut sa f..a presa, asta e clar

  2. Ciuhandule si Orzo! De-aia ati pierdut alegerile, pentru ca v-au sanctionat alegatorii ca nu ati recuperat ‘gaura’ la buget pe care v-a facut-o Presa. Cereti reperatea alegerilor! Dupa ce ca e un spatiu in care cred ca numai sobolani sunt… Ati uitat sa comandati un ‘studiu de fezabilitate privind oportunitatea desfasurarii de presa in respectivul local’. Ţtţtţt, cum ati pierdut voi primaria fara spagatul asta… Si unde mai pui la socoteala ca presa din Timisoara a fost miel bland cu voi, pentru toate porcariile pe care le-ati facut… In fine… a scapat lumea de voi. Fie-ntr-un ceas bun!

  3. Cine stie citi bani le-ar mai fi intrat in buzunare hotilor! Dar astia trebuiau de mult bagati in inchisoare… Au dormit procurorii? Sa speram ca se va face ceva, dar nu cu Fostii mafioti PDL-isti ,intrati acum la PSD! Ma refer la Coibanu si asociatii…

  4. nENOROCITULE SI NESPALATULE DE cIUHANDU(LA FEL CA PARTENERII TAI DE SMECHERII,TIGANII!) CE AR FI SA PLATESTI TU ACEI BANI DIN SPAGA DE SUTE DE MII DE EURO CE AI PRIMIT-O DE LA CIOROII CARE -CU ACORDUL TAU!- AU OCUPAT CENTRUL tIM ISOAREI!?

  5. denuntz pe dicu gina asistenta medical bagdasar arsenii computer tomograf centrul de excelenta a omorato pe procuroarea acuzatoare pe bruneta de la judecatoarea de la tribunal junior , roscata cu ochelari de vedere o spagarah presedintah pe cocainah pe bani cu ciocoiu florin cu clanurile , de la tribunal junior bucuresti (anii 2010 ) complice cheliosul grefier 2008-2009 .