Noutati :

Tranzacție de 35 de milioane de euro, coordonată de BDO Timișoara. Ce spune Dan Știrbu, partener BDO, despre negocieri

31 iulie, 2015 - 11:15 AM
Autor: Anonim      
Categorie: ECONOMIC
0

35 milioane de euro – aceasta este valoarea celei mai mari tranzacții de pe piața distribuitorilor de îngășăminte, care a fost finalizată recent, fiind coordonată de Dan Știrbu, partener BDO Timișoara. Compania Redoxim va fi preluată de grupul irlandez Origin Enterprises pentru suma de 35 milioane de euro.

Veniturile si profitul Redoxim s-au situat anul trecut la 238,3 milioane de lei (53,6 milioane de euro), respectiv 24,7 milioane de lei (5,6 milioane de euro). Compania are 190 de angajati și aproximativ 2.000 de clienți. Origin Enterprises este o firmă deținută de o companie elvețiană din industria alimentară și un fond care administreaza active de 30 miliarde de dolari, având în prezent operațiuni în Marea Britanie, Polonia şi Ucraina.

Vânzarea companiei Redoxim a însemnat achiziția participației integrale de capital deținută în mod egal de cei șase parteneri, în cadrul unui proces elaborat de negociere. Tranzacția a fost coordonată de Dan Stirbu, BDO Partner Timișoara.

A fost un proces complex, care a necesitat suportul specialistilor noștri din aproape toate liniile de business. Dupa patru ani de colaborare, ne bucurăm să fim în continuare alături de clientul nostru Redoxim într-o etapă atât de importantă de dezvoltare. Dorim să mulțumim clienților noștri pentru încrederea de a negocia în numele lor si colegilor de la DLA Piper Dinu alături de care am reușit să găsim soluțiile care să faciliteze această tranzacție”, a declarat Dan Știrbu.

Biroul din Timișoara este parte a BDO Romania, a cincea firmă de audit si consultanță din țară, având o experiență de 20 ani. Cu peste 200 de profesioniști care acționează în echipe multidisciplinare coordonate de 19 parteneri acreditați de organisme profesionale internaționale și locale, oferă toata gama de servicii cerute de piața de audit și consultanță.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor