Toamna de teatru la superlativ, in Timisoara! Vom avea o noua editie FEST-FDR

TIMISOARA. Cea de-a 21-a editie a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Romanesti FEST-FDR va avea loc, anul acesta, in perioada 24-30 septembrie a.c. si nu in timpul verii asa cum erau deja obisnuiti spectatorii, iar spectacolele au fost deja stabilite.

Modificarea perioadei cu care publicul s-a familiarizat in ultimii ani a fost dictata de dificultati birocratice care au ingreunat finalizarea sectiunii FDR, modulul de traditie al acestui festival al carui concept il reprezinta intalnirea si dialogul dintre cele doua sectiuni: spectacole pe texte romanesti de teatru (FDR) si spectacole internationale si spectacole in aer liber (FEST). La fel ca in anii precedenti, sectiunea dedicata spectacolului de teatru pe text romanesc – FDR – urma sa propuna o panoramare a anului teatral anterior. Trebuie precizat ca selectia realizata de teatrologul Oana Bors a trebuit sa tina cont si sa se adapteze impunerilor financiare ale acestei editii si, in consecinta, reprezinta cu precadere un punct de vedere, si mai putin o imagine detaliata a anului teatral scurs de la precedenta editie a festivalului, au anuntat organizatorii

Selectia modulului FDR2016 aduce laolalta nume majore ale dramaturgiei romanesti – de la Eugène Ionesco sau Mihail Sebastian – la autori contemporani, cum ar fi Peca stefan, Elise Wilk, Bogdan Georgescu, Csaba Székely, Radu Iacoban etc.

Selectia modulului FDR reuneste urmatoarele titluri: ”Lectia” de Eugène Ionesco, regia Mihai Maniutiu, Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu; ”Steaua fara nume” de Mihail Sebastian, regia Victor Ioan Frunza, Centrul Cultural pentru UNESCO – Casa Balcescu; ”Antisocial” de Bogdan Georgescu, regia Bogdan Georgescu, Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu; ”Pisica verde” de Elise Wilk, regia Bobi Pricop, Teatrul „Luceafarul” Iasi; ”Ai mei erau super”, regia Cristian Ban, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad; ”Anul disparut.1989” de Peca stefan, regia Ana Margineau, Teatrul Mic Bucuresti; ”Casa cu pisici” de Radu Iacoban, regia Radu Iacoban, Teatrul Mic Bucuresti; ”Tihna” de Attila Bartis, regia Radu Afrim, Teatrul National Targu Mures – Compania „Tompa Miklos”, ”Secretul fericirii” de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, Godot Café Teatru si Asociatia Catharsis; ”MaRó” de Csaba Székely, regia Andi Gherghe, Studio Yorick, Targu Mures; ”Shakespeare pentru Ana”, un spectacol de Luminita Tacu, Centrul de Arte „Coliseum” , Chisinau si ”Romo Sapiens”, un spectacol de Kincses Réka, Alina Nelega, Teatrul Heimathafen din Berlin, alaturi de Asociatia SüdOst Europa Kultur e.V., Teatrul National Targu Mures, Asociatia Romo Sapiens-Rudy Moca.

Modulul FEST propune urmatoarele titluri: ”Pescarusul”, dupa A.P. Cehov, regia Yaroslav Fedoryshyn, Teatrul Voskresinnia, Liov, Ucraina (spectacol in aer liber); ”Summit_ 2.0”, compania Osmego Dnia, Polonia (spectacol in aer liber); ”Kori Kori”, compania Oposito, Franta (spectacol in aer liber) si ”Salonul 6. Underground”, Kiev Modern Ballet (Ucraina).

La spectacolele in aer liber accesul publicului este gratuit. in ceea ce priveste spectacolele in-door, biletele vor fi disponibile incepand din data de 1 septembrie a.c.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.