Titu Bojin, presedintele Consiliului Judetean Timis, audiat la Parchet in dosarul de evaziune fiscala in care e implicata familia sa

UPDATE:  Dupa aproximativ o ora si jumatate, liderul CJT a iesit de la audierile care au avut loc la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis.

Am fost convocat si la dorinta mea ca sa clarificam unele aspecte legate de contractele de agrement facute de Apele Romane cu firma Temadi. Am raspuns intrebarilor domnului procuror pe tema acestor contracte care niciunul dintre ele nu este semnat de mine, nu exista din acest punct de vedere nicio problema. Procesul verbal al comitetului director precizeaza ca m-am abtinut de la vot atunci cand au fost discutate aceste contracte. Deci nu poate fi vorba ca le-am semnat. Este un dosar economic, de evaziune, cercetat de organele statului, sunt convins ca cei care au fraudat, daca se va constata, indiferent de cine a fost la conducerea societatii au facut-o voit sau nu. Am inteles ca este vorba despre taxe si impozite care nu au fost platite de aceasta firma catre stat.  Am fost chemat in calitate de fost director al Apelor Romane Banat si, sigur, am fost intrebat ce stiu despre aceasta firma care a fost a sotiei”,  a declarat presedintele Consiliului Judetean Timis Titu Bojin dupa ce a stat de vorba cu procurorii.

_ _ _ _ _ _ _ _

TIMISOARA. Insusi presedintele Consiliului Judetean Timis, Titu Bojin, da explicatii in fata procurorilor in dosarul privind afacerile incheiate de fosta firma a sotiei si fiului sau cu Directia Apelor pe vremea cand era director.

Titu Bojin a venit la sediul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, insotit de avocat,  in jurul orei 14.00.

Am venit pentru o discutie cu procurorul, nu stiu in ce calitate am fost chemat„, a declarat la intrarea in Parchet.

Va reamintim, in cursul diminetii, procurorii i-au audiat pe sotia si pe fiul liderului CJT. Maria si Emilian Constantin Bojin au stat de vorba cu oamenii legii pret de doua ore in care au oferit explicatii in legatura cu contractele pe care firma la care au fost actionari le-a avut cu Directia Apele Romane Banat privind concesionarea a doua balti de pescuit, la Ianova si Dumbravita. Potrivit anchetatorilor, in acea perioada statul ar fi fost prejudiciat prin neplata unor taxe, iar in contabilitate s-ar fi descoperit nereguli grave.

CITESTE SI: Sotia si fiul presedintelui Consiliului Judetean Timis Titu Bojin, audiati la Parchet in dosarul de evaziune fiscala. VIDEO!

De altfel, contabilul Directiei Apele Banat, care a tinut si evidentele firmei in cauza, a fost retinut timp de 24 de ore de procurori.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.