Timisorenii din cartierul Mehala, nemultumiti de extinderea strazii Closca la 4 benzi. Vezi ce alte plangeri mai au catre Primarie!

TIMISOARA. Dupa ce lucrarile pentru extinderea strazii Closca din Mehala au inceput deja de cateva luni, timisorenii care locuiesc in cartier s-au trezit ca sunt nemultumiti de proiect. Mai exact, oamenii se plang ca, odata extinsa strada la 4 benzi, ei nu mai au unde sa parcheze atunci cand ajung acasa.

Timisorenii care locuiesc in Mehala s-au intalnit joi la sedinta Consiliului consultativ de cartier. Oamenii si-au spus pasurile si spera ca cineva ii va lua in seama. Vor sa li se faca locuri de parcare pe strada Closca, sa aiba o baza sportiva pusa la punct, un ceas electronic langa biserica ortodoxa si refugii pentru statiile mijloacelor de transport in comun. In plus, spera ca vor avea un adevarat complex de agrement pentru odihna, cu strand si sala de sport in zona Ovidiu Balea.

Cel mai mult s-au plans de lucrarile de pe strada Closca, pentru care reprezentantii Primariei Timisoara au obtinut fonduri europene sa o extinda la 4 benzi. Lucrarile au inceput in luna mai a acestui an, iar muncitorii trebuie sa termine pana in primavara anului viitor. Potrivit proiectului de 14 milioane de lei, din care 10,8 vin de la Uniunea Europeana, muncitorii Societatii de Drumuri Municipale trebuie practic sa extinda strada la 4 benzi, sa amenajeze racordurile la strazile laterale, sa aduca bordurile la acelasi nivel cu trecerile de pietoni, sa refaca trotuarele, sa amenajeze 4 statii noi pentru mijloacele de transport in comun, sa refaca tevile de canalizare din subteran si sa amenajeze piste pentru biciclisti. Pana la urma au luat decizia sa faca pistele pe o strada paralela, deoarece nu este spatiu suficient pe strada Closca.

Oamenii nu sunt multumiti insa. Ei spun ca odata extinsa strada la 4 benzi, nu mai au unde sa-si parcheze masinile atunci cand ajung acasa. In plus, aceeasi problema o au si firmele care au sediul pe Closca, care ocupa cate o banda pentru a-si lasa autoturismele.

„Trebuia sa ne prezinte cineva proiectul, pe Moise Dobosan, de exemplu, am fi propus solutia europeana, sa fie 2 benzi si pe lateral pavele, sa aiba oamenii loc sa-si lase masinile. Pe Closca sunt si multe firme, la intrarea de pe Ovidiu Balea se putea face un loc de parcare. Problema e locul unde iti lasi masina pe timp de zi, cand vii acasa sa mananci. Nu putem bloca tot traficul ca sa ne parcam masinile”, s-a plans Adrian Crisan, un locuitor din cartier.

In plus, oamenii spun ca cele 4 benzi care se amenajeaza pe Closca nu sunt destul de late. Timisorenii din Mehala au insa si alte probleme. Vor sa concesioneze baza sportiva de pe strada Mircea cel Batran, insa nu se stie cine o are acum in grija. Mai mult, ei si-ar dori amplasarea unui ceas electronic la intersectia de la biserica ortodoxa din cartier, care sa arate ora exacta de la Timisoara, Budapesta si Belgrad, mai ales ca prin zona lor este intrarea in oras dinspre Serbia. Oamenii s-au plans ca n-au destule refugii pentru mijloacele de transport in comun, dar nici copertine la statiile deja existente. Au mai cerut reprezentantilor Primariei Timisoara si o trecere de pietoni in dreptul Scolii Generale nr. 19 de pe bulevardul Cetatii, dar si gasirea unei solutii pentru ca micutii care invata acolo sa aiba o sala de sport unde sa-si faca orele de Educatie Fizica.

„Scoala generala in care ne aflam acum nu are sala de sport, desi are spatiu in curte. A fost un proiect aprobat din 2004, dar au venit inundatiile si nu au mai fost fonduri. Doamna directoare de la scoala a sacrificat doua clase unde copiii fac acum sport. Nu este normal, va rog sa gasim o solutie”, a spus Ioan Bolog, presedintele Consiliului de cartier.

Pe de alta parte, timisorenii din Mehala s-au mai plans si de pretul gigacaloriei, pe care il considera foarte mare, dar si de pierderile de apa ale Colterm.

Arhitectul-sef al orasului, Sorin Ciurariu, a incercat sa le raspunda la intrebarile legate de urbanism, dandu-le asigurari ca in zona Mehala, prin noul Plan Urbanistic General care se afla in curs de elaborare, se va permite doar constructia de case individuale sau duplexuri.

„Mehala este considerat un cartier de lux al Timisoarei. Se face infrastructura, este transport in comun, sunt parcele mari si spatii verzi intre case. E deja lux. In noul PUG va fi foarte bine reglementata problema constructiilor, aici vor fi locuinte individuale si duplexuri. Se discuta odata si despre amplasarea locuintelor colective, dar vor fi in alte zone ale orasului. Unde vor fi case si vile nu vor fi locuinte colective”, a explicat Sorin Ciurariu.

La intalnirea cu locuitorii din cartier au luat parte si alti reprezentanti ai Primariei Timisoara, dar si ai Politiei Locale, care le-au promis ca Executivul Primariei va tine cont de plangerile lor.

Foto: Virgil Simonescu

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Vox populi, vox (derbe)dei!
    In cartier s-au facut strazi pe care nu se poate circula(Alexandrescu, Moise Dobosan, Livezilor, Ciocarliei) pentru ca nimeni nu-si baga masina in garaj sau in curte, desi au loc!
    In rest, ce sa zici: o larga consultare a maselor, initiata de eternul Ciuhandu, ca pe vremea lui Ceasca, ceva de genul „copiii spun lucruri…”!
    Dar nu pot sa cred, Ciurariu a renuntat la blocuri intre case? Dupa ce acum cativa ani aproba pe banda rulanta monstrii de P+2+M?
    Care o fi cauza?