Timisoara redevine Mica Viena pentru o seara. Zeci de perechi vor valsa, pentru o cauza nobila, la Balul Vienez

TIMISOARA. Balul Vienez, unul dintre cele mai importante momente culturale si caritabile ce are loc la Timisoara, ajunge, anul acesta, la cea de-a patra editie. Si de data aceasta, evenimentul este dedicat copiilor, tinerilor si varstnicilor nevoiasi.

Cea de-a patra editie a Balului Vienez de la Timisoara se va desfasura in data de 26 noiembrie, in Sala Teatrului National Timisoara si are trei scopuri principale: caritabil, cultural si educational.

„Avem 200 de tineri cu varste cuprinse intre 16 si 24 de ani, care vin si invata elemente de dans, eleganta si postura, practic li se cultiva dragostea de frumos. Avem un act cultural, prestatie artistica, doi solisti romani ai operei din Viena, consacrati la nivel mondial, Rodica Vica si Mihaiil Dogotari”, a declarat Ioana Hategan, organizatorul Balului Vienez.

Fondurile stranse in seara balului vor ajunge la fundatia United Way, care sprijina 750 de persoane cu probleme socio-economice.

„Pe educatie am sustinut 144 de copii, cu servicii after school, cu masa calda in fiecare zi si cu pedagogi care sa ii sprijine. De anul acesta mai deschidem un after school, la Scoala Generala numarul 15, unde vom ajuta 48 de copii”, a spus Ada Gabor, reprezentantul Fundatiei United Way din Timisoara.

In premiera, anul acesta Balul Vienez va avea si un simbol. „De anul acesta avem ca simbol  FLOAREA DE COLT. Este un simbol al caritatii, este simbolul Austriei si este o floare pe care o avem si noi, in Romania si reprezinta liantul dintre cele doua tari. E o floare firava, care creste in conditii vitrege, dar care este totusi, atat de puternica. Vom avea voluntari care vor imparti acest simbol, iar donatia minima recomandata pentru cei care vor sa poarte brosa in forma de floare de colt este de 10 lei”, a mai adaugat Ioana Hategan.

Din 29 septembrie, vor incepe antrenamente pentru perechile de dansatori care vor performa in seara balului, iar pana atunci oricine vrea sa si are abilitati in acest domeniu se va putea inscrie sa participe la eveniment.

Evenimentul este al 31-lea Bal Vienez recunoscut la nivel international de Primaria din Viena si se desfasoara sub Inaltul Patronaj al Ambasadei Austriei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. O sclifoseala , ca sa isi mai faca ceva avere tanti asta Hateganu.

    • Las’ ca Guta si Salam nu sint sclifoseli. Asa-i ca umbli cu poza lor la piept ? Fii sincer.