Noutati :

Timisoara, o adevarata rampa de lansare pentru baschetbalisti si handbalisti. Zeci de sportivi au atins performante notabile in alte tricouri decat cele alb-violete

10 mai, 2012 - 04:23 PM
Autor: Caius Seracin      
Categorie: SOCIAL
0

Daca si-ar fi pastrat jucatorii, Timisoara ar fi putut alinia la startul competitiilor primei ligi doua echipe de baschet si doua de handbal! Divizia A de baschet si Liga Nationala de handbal sunt impanzite de jucatori care au evoluat in anii trecuti sub culorile alb-violet si care au scris istorie pentru Elba Timisoara sau Poli Izometal Timisoara.

Baschetbalistii care au trecut pe la Elba Timisoara, vedete la echipele lor

Perioada in care echipa de baschet Elba Timisoara se lupta in prima divizie pentru a prinde ultimele faze ale play-off-ului, adica 2002-2006, a insemnat formarea unor baschetbalisti care in anul 2012 au devenit superstaruri la echipele care care evolueaza in prezent.

Fara un buget care sa permit atacarea titlului, Timisoara statea in umbra celor de la Asesoft Ploiesti, Atlassib Sibiu, U Mobitelco Cluj Napoca sau Rompetrol Bucuresti, asa ca echipa de pe Bega a insemnat o adevarata rampa de lansare pentru multi sportive aflati la inceput de cariera. Unul dintre acesti baschetbalisti este Vlad Pora. Acesta a venit la Timisoara in sezonul 2002-2003 si a evoluat pe pozitia 3 in 19 partide pentru Elba.

Dupa experienta de la Timisoara acesta a plecat la Medias, apoi la Targu Mures, pentru ca in acest sezon sa faca parte din lotul celor de la BC Miercurea Ciuc. Doua sezoane mai tarziu, adica in 2005-2006 la Timisoara se mai nastea un star. Este vorba despre Paul Mihai, actualul conducator de joc de la U Mobitelco Cluj Napoca.

La doar 22 de ani, cat avea la vremea respectiva, Paul Mihai a facut echipa cu Tega Moceanu, intr-un sezon in care la Timisoara s-au vrut multe, insa s-au realizat putine. Asa se face ca la finalul sezonului, dupa 15 partide in tricoul Timisoarei, Mita Paul, o mare speranta a baschetului romanesc, avea sa plece la Asesoft Ploiesti, iar astazi sa fie unul dintre cei mai buni oameni de la campioana U Mobitelco Cluj Napoca.

Pesici, Dzambici, Velickovic – tripleta de aur a Timisoarei

Timisoara a inceput sa emita pretentii in prima liga, incepand cu 2007.  Antrenati de Dragan Petricevici, jucatorii de la Elba au castigat o cupa si au prins si o finala de play-off, pe care insa au pierdut-o. in acea echipa straluceau Uros Velickovici, Milos Pesici si Rade Dzambici, baschetbalistii care si astazi fac legea in campionatul romanesc, motiv pentru care echipele de top se lupta sa le obtina semnatura. Probabil unul dintre cei mai buni oameni care a trecut pe la Timisoara a fost Milos Pesici.

Extrema de forta de la Elba in anii 2006-2010 a tras echipa dupa el, sarbul avand evolutii impresionante. Dupa terminarea aventurii la Timisoara s-a mutat la Oradea, unde joaca pentru CSM, avand in acest sezon 31 de partide la echipa bihoreana. Uros Velickovici reprezinta in baschetul romanesc garantia succesului.

Pe seama acestui jucator se fac glume: cum ca daca vrei sa iei Cupa Romaniei il cumperi. Velickovici a obtinut trofeul cu Elba, apoi l-a luat cu Gaz Metan Medias, pentru ca in acest an s-l castige cu BCMU Pitesti. In fine, conducatorul de joc de la Timisoara in perioada romantica a lui Dragan Petricevici, Rade Dzambici e motorul celor de la Asesoft Ploiesti. Jucatorul sarb si-a castigat locul in super echipa prahoveana doar dupa cele trei sezoane petrecute la Timisoara. In sezonul actual, Dzambici a bifat 26 de jocuri in echipa care a dominat baschetul romanesc in ultimii 11 ani.

La inceputul campionatului romanesc 2011-2012, in prima divizie, fiecare echipa era obligata sa joace tot meciul cu un jucator roman pe parchet. Aceasta regula le-a dat mari batai de cap diriguitorilor baschetului de pe Bega. Singurul roman de o certa valoare de la BCT era Dan Paltinisanu, insa evolutiile sale nu erau constante. Asa ca, la echipa a fost adus, cu mari eforturi financiare, un alt roman, Bogdan Popescu.

Daca insa la echipa ar fi existat o strategie mai buna de pastrare a jucatorilor, si o situatie financiara stabila, Timisoara nu ar mai fi fost nevoita sa caute in alta parte jucatorul roman absolut necesar intrecerii interne. In ultimii 10 ani, pe la echipa au mai trecut sportivi romani buni care insa au plecat. Probabil cea mai mare pierdere este cea a lui Baris Aktas, jucator ce a facut parte din lotul cu care s-a abordat sezonul 2010-2011.

Jucatorul care, in stagiunea ce tocmai s-a incheiat, a evoluat pentru Dinamo a plecat de pe Bega dupa numai un sezon. Pe la Elba au mai trecut Brice Kabengele, jucator ce in meciul dintre Energia Rovinari si BCT si-a ingropat fosta echipa, Bogdan Stancut si Daniel Tudosa, in prezent la CSM Bucuresti, sau Catalin Petrisor, conducatorul de joc al celor de la SCM Universitatea Craiova, care a prins sezonul 2009-2010 in tricoul Leilor din Banat.

Aceasi situatie si la handbal

Timisoara nu a dat sportivi doar pentru echipele din baschet. Si in Liga Nationala de handbal Timisoara este considerata, demult, una dintre pepinierele din care se nasc handbalisti de valoare. Probabil cele mai bune produse ale handbalului alb-violet sunt Alexandru Simicu si Marius Sadoveac, plus Cristian Fenici.

Toti cei trei si-au inceput cariera la Timisoara, ulterior fiind transferati, pe bani frumosi, la HCM Constanta, primii doi, plus Fenici la Resita. Cazul centrului timisorean este special, pentru ca el s-a intors acolo unde a cunoscut consacrarea, insa este de asteptat ca oricand sa faca pasul spre o alta echipa de top din Liga Nationala. Ceilalti doi, e greu de crezut ca se vor mai intoarce curand la Timisoara. Un alt handbalist care s-a lansat la Timisoara este pivotul nationalei Marius Novanc. Jucatorul a fost transferat pe Bega in 2004, de la Arad, iar de la Poli a ajuns la echipa nationala, ulterior plecand la Steaua.

Tot de la Timisoara spre handbalul mare au plecat portarul celor de la Potaissa Turda: Vasile Viman, interul Universitatii Cluj Napoca, Andrei Grasu, sau cel al Pandurilor, Andrei Paius. Florin Apostol, de la CSM Buucresti, a jucat si el la Timisoara, Mihut Pancu, de la Bucovina Suceava, a evoluat si el in formatia alb-violeta, iar Flavius Campan a a bifat si el cateva intalniri in Sala Olimpia.

Mai multe pe www.fortaviola.ro!

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor