Timisoara atrage investitii majore in real estate. Care este cea mai interesanta directie de dezvoltare?

TIMISOARA. Dupa un deceniu in care toate drumurile consumatorului banatean au dus la Iulius Mall, singurul mall din Timisoara, dar si cel mai mare din provincie, in anul 2015 o serie de dezvoltatori au anuntat ca vor sa investeasca in noi proiecte de acest gen. Cel putin la nivel declarativ, orasul de pe Bega se va innoi, in viitorii ani, cu centre comerciale care se vor inalta in diverse zone. insa ce noutati vor aduce pe piata acesti investitori intr-un oras care, desi dominat pana acum de un singur jucator, nu a dus lipsa de marile branduri occidentale atat de populare printre cumparatori? De departe, cea mai interesanta abordare anuntata vine tot de la dezvoltatorul Iulius Mall, care, in toamna anului trecut a startat lucrarile la un ansamblu urbanistic ce se doreste un micro-oras integrat. Este vorba despre un concept care, potrivit specialistilor, reprezinta viitorul in real estate.

Acest program utilizat in orasele americane a devenit un model de dezvoltare urbana si se pare ca acum a sosit si randul nostru”, spune Radu Mihailescu, arhitectul Openville, ansamblu care „creste” in apropierea mall-ului.

Potrivit dezvoltatorului, proiectul Openville a fost gandit inainte de criza economica, primul concept fiind creat de compania Jerde din SUA, pe care arhitectul Mihailescu o numeste „un fel de star in domeniul mixed use”. Adaptarea la conditiile actuale de piata si integrarea la linia urbanistica a orasului au fost realizate de arhitectul timisorean, astfel ca Openville include acum cladiri de birouri, sali de evenimente, noi magazine, restaurante si cafenele. insa, cu siguranta, punctul de greutate va fi parcul, o investitie, la prima vedere, mai putin obisnuita din partea unui dezvoltator de imobiliare.

Parcul reprezinta principala ancora in zona, care va realiza legatura dintre interior si exterior. Acesta este inaltat de la cota terenului natural cu circa 4,3 m pentru a fi la cota parterului, preluata de la mall pentru intreg ansamblul. Dedesubt sunt organizate parcajele si inelul II de circulatie. Putem considera ca aceasta solutie conduce la un parc artificial in masura in care conceptul de mall este, de fapt, un fragment de oras artificial. Din punctul meu de vedere, cele mai interesante elemente ale ansamblului Openville sunt relatia interior-exterior si, bineinteles, amenajarile exterioare – parcul. Natura renaste in fiecare an”, a declarat arhitectul Radu Mihailescu.

Parcul se va intinde pe 55.000 mp si va fi, spune dezvoltatorul, cel mai mare parc suspendat din Romania, amenajat peste o dala urbana, deoarece urmeaza sa fie construit peste viitoarea parcare subterana a ansamblului. Gazonul va fi unul special, pe care lumea va putea relaxa, si tot aici va fi amplasat un carusel, locuri de joaca pentru copii, iar pe timp de iarna, un patinoar.

Pe modelul implementat la Iasi, unde Iulius Group a realizat o astfel de dezvoltare de tip multifunctional, si in cazul Openville, cei care au conceput proiectul au in vedere armonizarea diferitelor componente. Astfel, cei care vor lucra in cladirile de birouri vor avea la dispozitie diverse facilitati, de la proximitatea cu magazine si restaurante, pana la relaxarea garantata dupa orele de serviciu, in parc sau in mall.

Lucrarile la proiect avanseaza, de curand, Iulius Group anuntand ca acestea sunt in avans fata de termenele prevazute initial. Astfel, pe santierul primei cladiri de birouri s-a trecut la construirea suprastructurii, urmata de realizarea fatadei si a finisajelor interioare. in prima etapa vor fi date in folosinta 80.000 mp de birouri de clasa A, zona de retail si parcul suspendat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Parerea mea este ca acest proiect va fi finalizat in 2025 . .

    • De ce? Il face statu?

    • Ce bine că ea nu contează!

  2. De obicei nu intru pe acest site, dar am un link si am dat aici. Si uite ce citesc:
    „…dar si cel mai mare din provincie,…” Domnilor ziaristi, sunteti mitici? Ati facut scoala acolo? Sau va inspirati de la ei? Cum puteti scrie asemenea ineptii? Starpiti Limba Romana!!!!!! Asta-i o fraza tipica unui mitic! Este incorect spus PROVINCIE unei tari intregi. NU poti spune PROVINCIE la 40 de judete. O provincie este Banat sau Moldova sau Oltenia, dar nu Romania fara capitala!
    Mai invatati Limba Romana!