Noutati :

Timishort, Festivalul International de Film Timisoara 2013 si-a deschis portile! Timisorenii sunt invitati la cinema! FOTO!

25 aprilie, 2013 - 09:11 PM
Autor: Anonim      
Categorie: CULTURA
0

TIMISOARA. In premiera, la Timisoara ruleaza cele mai noi filme de arta si de autor! Cea de-a cincea editie a Festivalului International de Film Timishort a inceput joi seara.

Pana in 28 aprilie, iubitorii de film sunt asteptati sa vizioneze 32 de filme, din care 23 sunt scurtmetraje. Toate au intrat intr-o stransa competitie care le va premia pe cele mai bune.

La Cinema Timis, concursul a inceput in aceasta seara, iar vizionarile se vor tine lant, de maine, in alte doua locatii: Aula Bibliotecii Centrale a Universitatii de Vest Timisoara (BCUT) si clubul Setup.

Zeci de timisoreni au venit in prima zi de festival la sala Cinema Timis, majoritatea tineri sau studenti. O buna parte din ei erau straini sositi la Timisoara special pentru a lua pulsul evenimentului sau membri ai echipelor care au produs filmele.

Centrul Festivalului va fi in Cuib d’Arte unde iubitorii de fotografie pot vizita expozitia foto adusa de Centrul Cultural German.

Printre filmele competitiei internationale se numara: filmul eseu ”Malo Desert” (Germania 2012, regie Louis Fried, 22 min.),  ”L’Amour bègue” (Franţa 2012, regie Jan Czarlewski, 20 min.) si documentarul ”Le jour a vaincu la nuit” (Franţa 2013, regie Jean-Gabriel Périot, 28 min.), cei trei regizori participand cu filme si la editii anterioare ale festivalului.

Tot din competitia internationala fac parte scurtmetrajele ”Mila Caos” (Cuba – Germania 2011, regie Simon Paetau, 18 min.), ”Polvo” (Mexic – SUA 2012, regie Angela Reginato, 27 min.), ”Velocity” (Marea Britanie 2012, regie Karolina Glusiec, 6 min.), ”Rafa” (Portugalia – Franţa 2012, regie Joao Salaviza, 22 min.), ”Planet of Sexes” (Finlanda 2012, regie Anssi Kasitonni, 11 min.), ”Misterio” (Spania 2013, regie Chema García Ibarra, 12 min.), ”About a City” (Serbia 2011, regie Dragana Nikolic, 8 min.), ”La Vie Parisienne” (Franţa 2012, regie Vincent Dietschy, 32 min.), ”Outro Homem Qualquer” (Portugalia 2012, regie Luís Soares, 10 min.), ”Toto” (Polonia 2012, regie Zbigniew Czapla, 10 min.), ”You Look Awesome When I’m Fucked Up” (Serbia 2012, regie Luka Bursac, 25 min.), ”Arundel” (Grecia 2012, regie Konstantina Kotzamani, 18 min.), ”Animal Day” (Finlanda 2012, regie Tommi Seitajoki, 23 min.), ”Victory Day” (Rusia 2012, regie Igor Grinyakin, 20 min.), ”Social Butterfly” (Franţa 2012, regie Lauren Wolkstein, 14 min.), ”Ce que mon amour doit voir” (Franţa – Portugalia 2013, regie François Bonenfant, 10 min.), ”La Chambre Jaune” (Portugalia 2012, regie André Godinho, 28 min.), ”Pude ver um puma” (Argentina 2012, regie Eduardo Williams, 17 min.), ”Goblin Market” (Marea Britanie 2012, regie Anna Blandford, 19 min.).

Singurul film romanesc din competitia internationala a Timishort de anul acesta este ”Daca 6 ar fi 9” (Romania 2012, regie Ivana Mladenovic, 34 min.), scurtmetraj prezentat in premiera la Timisoara.

Competitia nationala a Timishort 2013 include filmele ”Betoniera” (regie Liviu Sandulescu, 14 min.), ”Dupa fel şi chip” (regie Paula Oneţ, 21 min.), ”Pastila fericirii” (regie Cecilia Felmeri, 12 min.), ”Tabara din Razoare” (regie Cristi Iftime, 22 min.), ”Tatal meu e cel mai tare” (regie Radu Potcoava, 28 min.), ”Connection Lost” (regie Paula Oneţ şi Manuela Borza, 10 min.), ”Treizeci” (regie Victor Dragomir, 30 min.).

In premiera nationala vor fi prezentate in cadrul celei de-a V-a editii a Timishort si scurtmetrajele ”Fotografii de familie” (regie Andrei Cohn, 29 min.) si ”Vocile marii” (regie Ştefan Munteanu, 20 min.).

Editia din acest an a Festivalului este organizata de Asociatia Romana a Filmului Independent, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, al Primariei si Consiliului Local Timisoara, al Centrului Cultural German Timisoara, al Teatrului National Timisoara, Van Graph Kfe, Music service Timisoara, Cuib d’Arte, Club SetUp si Rohost.

FOTO: Virgil Simonescu

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor