Noutati :

Timba Timisoara, la a doua victorie consecutiva. Succes categoric cu Targu Mures

31 ianuarie, 2018 - 07:03 PM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
0

TIMISOARA. Intr-o restanta contand pentru etapa a 7-a din sezonul regulat, Timba Timisoara a intalnit pe teren propriu BC Mures Tg. Mures. Meciul care trebuia sa se dispute in toamna a fost amanat deoarece in acel moment muresenii nu au avut bani sa faca deplasarea. In cele din urma, acestia au fost pasuiti de Federatie si au continuat campionatul. Oarecum, asteptarea a meritat, iar astazi banatenii au facut instructie cu Targu Mures, 92-63.

CITESTE SI: Accident cu victime in vestul tarii. Masina facuta sandwich de doua tiruri 

Este a doua victorie la rand pentru Timba, fiind pentru prima data in acest sezon, cand „ursii” leaga doua victorii in campionat, dupa ce in week-end invingeau la Dinamo, marcand peste o suta de puncte.

Doar primul sfert al partidei a fost echilibrat, oaspetii conducand in cateva randuri, ultima data la 15-14. Din acel moment, gazdele au preluat initiativa, au castigat primul sfert, 21-17 si s-au distantat la +14 puncte la pauza mare, 50-36.

Repriza a doua a fost dominata si mai clar de trupa in galben si negru, care s-a distantat decisiv la capatul sfertului 3, 71-48 si nu a avut probleme nici pe final. S-a incheiat 92-63, amfitrionii avand si un maxim de 31 de puncte avans in acest joc.

CITESTE SI: Bravo. Cei mai buni elevi ai anului de la Colegiul National Banatean, premiati la Gala Excelentei. Foto 

Cameron Naylor a reusit un meci excelent, realizand un double-double cu 19 puncte si 10 recuperari. Dejan Kovacevic a fost insa cosgheterul partidei cu 20 de puncte. Pavle Reljic a contribuit cu 17 puncte si 8 recuperari, iar Mario Lazar a adus 14 puncte si 9 recuperari. De la oaspeti, Ionut Borsa a reusit o performanta deosebita, cu 23 de recuperari (!), la care a adugat 11 puncte.

Timba a adunat 4 victorii si 12 infrangeri, si joaca urmatorul joc din sezonul regulat, pe 3 februarie, acasa cu CSU Sibiu, locul 2 in clasament.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...