Noutati :

Sinucidere sau accident? O femeie din Timisoara s-a prabusit de la etajul 3 al unui bloc

17 noiembrie, 2011 - 06:23 AM
Autor: Milena Cernescu      
Categorie: EVENIMENT
0

UPDATE: Femeia prabusita de la etaj a murit in bratele medicilor la o ora dupa ce a ajuns la Spitalul Judetean Timisoara.  Avea multiple leziuni interne si suferise traumatisme grave la nivelul capului. De altfel, doctorii au fost de la bun inceput sceptici in privinta sanselor de supravietuire ale femeii.

Politistii au demarat o ancheta pentru a stabili cu exactitate ce s-a intamplat in apartamentul femeii. In urma audierilor membrilor familiei, oamenii legii spun ca au de-a face cu o sinucidere. Se pare ca, inainte de gestul extrem, femeia avusese o discutie aprinsa cu nora. Au mai aflat si ca suferea de mai mult timp de o depresie.

___________________________________________

TIMISOARA. O femeie de 56 de ani se zbate intre viata si moarte pe un pat de spital dupa ce, se pare, s-a aruncat de la etajul 3 al blocului in care locuieste.

Sotul acesteia a auzit doar un zgomot, iar cand s-a uitat pe fereastra,  a vazut-o zacand pe trotuarul din fata imobilului. Disperat,  omul a sunat imediat la 112. O ambulanta a transportat-o pe femeie la Spitalul Judetean Timisoara, unde medicii fac eforturi uriase sa-i salveze viata.

De altfel, doctorii sunt extrem de rezervati in ceea ce priveste sansele ei de supravietuire. Femeia are multiple leziuini interne si traumatisme, cele mai grave fiind la cap.

Politistii au deschis o ancheta in acest caz, pentru a stabili cu exactitate ce anume s-a intamplat, daca au de-a face cu o tentativa de sinucidere sau cu un teribil accident.

Sotul era in stare de soc si nu a putut povesti mare lucru, iar vecinii sustin ca femeia nu parea sa aiba probleme.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor