Targul de Paste 2013 din Timisoara se tine doar pe strada pietonala Marasesti. Avem deja regulament pentru comercianti!

TIMISOARA. Adio targ de Paste in Piata Victoriei! Autoritatile locale schimba complet locatia desfasurarii targului de primavara, in anii urmatori acesta se va tine doar de-a lungul strazii Marasesti, unde se vor insira casutele de lemn ale comerciantilor, potrivit unui regulament aprobat vineri de consilierii locali.

„Vom avea aproximativ 30 de casute, 5 dintre ele vor fi cu colaci secuiesti. Anul acesta se organizeaza doar pe strada Marasesti, ca sa descongestionam Piata Victoriei pentru alte activitati”, ne-a declarat Alina Pintilie, sef la Directia de Comunicare din cadrul Primariei Timisoara.

Nu va lipsi de la targul de primavara Atelierul Iepurasului, unde se vor tine tot felul de activitati pentru cei mai mici dintre timisoreni, vreme de 2 saptamani si jumatate. In plus, va fi amplasat si cuibul cu iepurasi vii, cel mai probabil tot in fata Operei, ca in anii trecuti.

Asadar, din acest an, Targul de Paste va fi format din 30 de casute ce vor fi asezate doar pe strada Marasesti. Potrivit regulamentului adoptat de alesii locali, suprafata acestora este de minimum 6 metri patrati. Ca de obicei, comerciantii nu-si pot vinde produsele fara aviz de la Primarie, dar nici fara avize de la Directia de Sanatate Publica si Directia Sanitar-Veterinara Timis – pentru cei care comercializeaza produse agro-alimentare.

Fiecare agent economic este obligat „sa asigure echipament adecvat sarbatorilor de primavara pentru personalul de servire„. „Afisarea preturilor produselor se va face in mod obligatoriu lizibil, in limba romana si in moneda nationala„, se arata in regulament. Comerciantii trebuie sa stea in liniste, fiind interzisa difuzarea muzicii ambientale.

Casutele pot fi inchiriate de la Casa de Cultura a Timisoarei, contra unei sume de 1.000 de lei, doar pentru comercializarea produselor nealimentare de sezon. Pentru cei care vor sa vanda produse alimentare, produse de panificatie si patiserie si bauturi trebuie sa plateasca 1.500 de lei pentru o casuta Primariei. Cei care vor dori sa vanda colaci secuiesti vor plati mai mult: 2.000 de lei pentru o casuta.

Inscrierile se fac la sediul Primariei Timisoara. Comerciantii trebuie sa aiba in dosare un formular de participare, lista produselor comercializate si fotografii ale acestora, precum si istoricul de la editiile precedente ale targului – amenzi, sanctiuni, procese-verbale -, dar si certificate de calitate pentru produse. Daca vor fi mai multi comercianti pentru o casuta, aceasta va ajunge la cel care liciteaza cel mai mult, ca si la Targul de Craciun.

Tot in noul regulament au fost stabilite si sanctiuni pentru vanzatorii care nu respecta normele impuse. Amenzile sunt de la 1.500 si pot ajunge la 2.500 de lei. Mai mult, vor avea interzisa participarea la alte editii ale targului.

DESCARCA DE AICI REGULAMENTUL SI VEZI PENTRU CE SE DAU AMENZILE!

Cea de-a sasea editie a Targului de Paste 2013 se deschide in 19 aprilie si se inchide in 7 mai. Casutele vor fi deschise zilnic, intre orele 8:00 – 23:00, comerciantii fiind obligati sa faca aprovizionarea intre orele 6:00 si 8:00.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.