Targul de biciclete organizat de primarie de Saptamana Mobilitatii, un fiasco: doar 10 biciclete expuse pe pietonala

TIMISOARA. Saptamana Mobilitatii continua la Timisoara, in acest sfarsit de saptamana fiind organizate mai multe activitati sportive, dar si traditionalul targ de biciclete pus la cale de reprezentantii primariei.

Spre deosebire de alti ani, cand la targ puteau fi admirate zeci de biciclete, role si skate-uri, anul acesta au fost expuse nici mai mult nici mai putin de 10 biciclete pe strada pietonala Marasesti. Cel putin atatea erau sambata la ora 14:00, cand targul era in plina desfasurare. Doar cativa trecatori se opreau din cand in cand si se uitau la preturi. Se gasesc biciclete si la 1.500 de lei, si la 3.500 de lei, dar si la 8.800 de lei. Din cele 10 expuse, doua erau city bike-uri, iar restul biciclete de tip mountain bike.

Targul este deschis pe strada pietonala Marasesti pana sambata seara, la ora 20:00, insa il puteti vedea si duminica, intre orele 10:00 – 20:00. Vedeti ce se mai intampla de Saptamana Mobilitatii!

Duminica, 21 septembrie:

10.00 – 13.00 – Demonstratii de baschet cu Academia de baschet BC Timisoara, demonstratie de arte martiale, judo – parcarea PMT
10.00 – 20.00 – Targ de biciclete editia a IV-a pe str. Marasesti

Luni, 22 septembrie:

15.30 – 17.30 – demonstratii de badminton pentru copii, minicros, rugby, echipele de baschet de la scoli, concursuri de maiestrie sportiva, demonstratii sportive de picioroange – parcarea PMT

In caz de timp nefavorabil, actiunile programate se vor suspenda, anunta reprezentantii Primariei Timisoara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.