Studentii eminenti si tinerii cercetatori, premiati la Universitatea Politehnica Timisoara

TIMISOARA. Si anul acesta, studentii si tinerii cercetatori din Timisoara, vor fi premiati, in cadrul galei Student Eminent. Evenimentul, organizat de Asociatia Orizonturi Universitare, in parteneriat cu Consiliul Local Timisoara si cu filiala locala a Academiei Romane, va avea loc luni seara, de la ora 19, in amfiteatrul Alexandru Rogojan al Universitatii Politehnica Timisoara, cladirea Electro.

In cadrul festivitatii, ajunsa la cea de-a XXII-a editie, se acorda diploma si premiul „Student Eminent” cate unui student de la facultatile universitatilor de stat si particulare din Timisoara. Iar in cadrul aceluiasi eveniment, diploma si premiul „Cercetator Eminent” vor fi acordate unor tineri cercetatori ai universitatilor, care si-au sustinut recent teza de doctorat si au obtinut rezultate remarcabile in activitatea universitara. Iar pentru acestia, pe langa diploma si premiul in bani si carti, se asigura si publicarea gratuita a unei carti, la Editura Orizonturi Universitare.

Anul acesta vor fi premiati 36 de studenti si 3 tineri cercetatori.

Manifestarea va fi insotita, in mod traditional, de Targul de Carte Orizonturi Universitare, ajuns la editia a 13-a.

Iata lista studentilor ce vor fi premiati in cadrul evenimentului Student Eminent!

Stancu Iulia Ana Maria – Universitatea Politehnica, Arhitectură, anul IV, media 9,43

Heidelbacher Andrei – Universitatea Politehnica, Automatică şi Calculatoare, anul IV, media 9,97

Cozma Ioana– Universitatea Politehnica, Chimie Industrială şi Ingineria Mediului, anul IV, media 10

Soltan Victor– Universitatea Politehnica, Construcţii, anul II, media 9,80

Schmiedt Patrik Dennis – Universitatea Politehnica, Electronică şi Telecomunicaţii, anul IV, media 9,28

Butaru Florinel– Universitatea Politehnica, Electrotehnică şi Electroenergetică, anul I Master, media 9,65

Cioroagă Bogdan Dorel – Universitatea Politehnica, Inginerie din Hunedoara, anul IV, media 9,92

Pleş Cătălin Florin – Universitatea Politehnica, Management în Producţie şi Transporturi, anul III, media 9,82

Opincă Paul – Universitatea Politehnica, Mecanică, anul IV, media 9,97

Hauer Karina Bianca Ioana – Universitatea Politehnica, Ştiinţe ale Comunicării, anul III, media 9,70

Popescu Flavia Aurora – Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Agricultură, anul IV, media 10

Mihalache Aura Alexandra – Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Horticultură şi Silvicultură, anul IV, media 10

Marean Marina Mirabela – Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Management Agricol, anul IV, media 10

Predescu Gheorghe Vicenţiu – Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Medicină Veterinară, anul VI, media 10

Oprinescu Claudia Izabela – Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Tehnologia Produselor Agroalimentare, anul IV, media 9,30

Ferencz Maria Alexandra – Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, Zootehnie şi Biotehnologii, anul III, media 9,96

Pădurean Carla Cezara – Universitatea de Vest, Arte şi Design, anul III, media 9,91

Cîrcioban Denisa Laura – Universitatea de Vest, Chimie, Biologie şi Geografie, anul II Master, media 10

Bulucea Mariana Cristina – Universitatea de Vest, Economie şi Administrarea Afacerilor, anul II, media 9.75

Lazăr Silviu Ioan – Universitatea de Vest, Drept , anul IV, media 9,89

Farzat Sara Maria – Universitatea de Vest, Educaţie Fizică şi Sport, anul II, media 9,58

Cordoş Andrei – Universitatea de Vest, Fizică, anul I Master, media 9,98

Gherheş Florin – Universitatea de Vest, Litere, Istorie şi Teologie, anul I Master, media 9,98

Vîlceanu Mihnea Florin – Universitatea de Vest, Matematică şi Informatică, anul III, media 10

Kristof (Banyacskai) Iolanda Lorena – Universitatea de Vest, Muzică şi Teatru, anul III, media 10

Sîrbu (Herbil) Iulia – Universitatea de Vest, Sociologie şi Psihologie, anul II, media 10

Șain Andreas – Universitatea de Vest, Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, anul II, media 9,45

Similie Maria Diana – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Farmacie, anul III, media 10

Mircea Monica Nicoleta – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Medicină, anul V, media 10

Fer Bianca – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Medicină Dentară, anul VI, media 9,47

Dumitru Marian Sergiu– Universitatea „Tibiscus”, Calculatoare şi Informatică Aplicată, anul III, media 9,17

Vesa Lorena Cătălina – Universitatea „Tibiscus”, Drept şi Administraţie Publică, anul IV, media 9,63

Bauer (Saizescu) Cristina – Universitatea „Tibiscus”, Psihologie, anul III, media 9,93

Panduru (Teodorescu) Silvia – Universitatea „Tibiscus”, Ştiinţe Economice, anul II, media 9,64

Matei Florian Artur – Universitatea „Ioan Slavici”, Inginerie, anul II, media 9,11

Niţulescu (Siminic) Constantina – Universitatea „Ioan Slavici”, Ştiinţe Economice, anul II, media 9,30

Lista laureatilor diplomei si premiului „Cercetator eminent 2017”

Mărginean Ioan Mircea – Universitatea Politehnica Timişoara, Facultatea de Construcţii

Ambruş Victor – Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Fizică

Hotea Ionela – Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara, Facultatea de Medicină Veterinară

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.