Spitalele Timisoarei gemeau de raniti plini de sange. Scenele erau terifiante. Marturii din infernul zilei de 18 Decembrie 1989

TIMISOARA. Fiecare mort, fiecare ranit din 17 Decembrie 89 a scos in strada la Timisoara in urmatoarele zile alti o suta sau o mie de oameni. Au urmat inca 2  zile de teroare in care timisorenii au fost haituiti de militari imprastiati in tot orasul. Trasoarele brazdau cerul, iar oameni mureau pe strazi cerandu-le soldatilor sa nu execute ordinele criminale si sa li se alature in lupta lor impotriva comunismului.

In urma cu exact 25 de ani, spitalele Timisoarei erau ticsite de oameni care fusesera impuscati in strada.

Peisajul din spitale era unul infiorator. Plini de sange, ranitii asteptau sa fie luati cat mai grabnic in primire de medici. Stateau pe targi, pe scaune sau chiar pe jos.

Medicii de la Spitalul Judetean operau la foc continuu, in toate cele 13 sali disponibile. In spital venisera si foarte multi studenti de la Medicina, sa ajute ca voluntari.

Medicul Viorel Bucuras, acum seful Clinicii de Urologie din cadrul Spitalului Judetean Timisoara isi aminteste acele zile. Pe vremea aceea avea 30 de ani si tocmai isi terminase stagiul la Dolhasca, in judetul Suceava, unde fusese repartizat.

Tocmai venise acasa, la Timisoara, in concediu.

In jurul orei 13.30 cand stateam in jurul mesei am auzit zgomotul de senila care imi era cunoscut pentru ca tata a fost ofiter de tancuri si in jurul orei 16.30 am auzit primele focuri de arma. Am plecat la spital in jurul orei 21, in acea zi de 17 decembrie 1989. Ce a fost frapant, erau o gramada de raniti la Urgente si toti am fost pusi sa facem o chirurgie pe care nu o facusem pana atunci cu toate ca in timpul stagiunii de chirurgie mai operasem plagi prin impuscare pentru ca fusesera adusi oameni care au incercat sa fuga din tara si au fost impuscati, dar acum era un aflux imens de raniti si de sange, un spectacol terifiant, iar sefii clinicii de chirurgie trebuiau sa faca o selectie a pacientilor raniti, sa decida care mai aveau o sansa si care nu. Oamenii stateau pe banchete, pe targi, pe jos. Incontinuu veneau salvari, masini particulare. Eu am intrat in sala de operatie si i-am asistat pe prof. Nica si prof. Mocanu. S-a operat incontinuu in cele 13 sali de operatie. Dr Ovidiu Golea (directorul Spitalului Judetean la acea vreme – n.r.) a deschis toate salile si magaziile spitalului judetean. Avea asa-zise rezerve si a reusit sa furnizeze tot ce era necesar pentru tratarea ranitilor. In jurul orei 4 dimineata s-a facut liniste, dar inainte as dori sa va relatez ca dinspre Calea Girocului se auzeau strigate urmate de rafale lungi de mitraliera mai ascutite si pe un ton mai grav care erau mitralierele de pe tancuri”, isi aminteste Bucuras.

Medicul spune astazi, dupa 25 de ani de la acest episod, ca niciodata nu a pretins un certificat de revolutionar, dar ca Spitalul Judetean din Timisoara ar merita sa primeasca un titlu de Erou al Revolutiei.

O singura noapte am lucrat ca voluntar. In continuare am stat cu copiii acasa. Nu am pretins niciodata si nu am niciun titlu de erou al Revolutiei. Cat a fost de hulit acest spital… In acest spital oamenii au lucrat cu un devotament extraordinar pentru a salva vieti. Nu a fost impuscat niciun ranit. Incriminarea ca acele cadavre s-au furat de la spitalul judetean este un fals. Toti acesti oameni care au lucrat aici sunt adevarati eroi ai Revolutiei. Cadavrele au fost luate din Morga spitalului judetean care apartine Medicinei Legale. Orice student invata ca un cadavru impuscat nu apartine spitalului, ci Medicinei Legale. S-a operat in disperare cu tot ce am avut, incontinuu timp de 10 ore. Au fost 102 impuscati care au fost adusi la spital si operati in noaptea aceea. Acest spital ar trebui sa fie numit spital erou”, este de parere medicul Bucuras.

In 18 si 19 Decembrie 1989, comunismul in Timisoara isi traia ultimele clipe. Tot mai multi oameni care redescoperisera solidaritatea ieseau in strada si ingrosau numarul celor care se opuneau regimului represiv. Cu totii asteptau un semn de la Bucuresti care inca nu venea.

Ramaneti pe opiniatimisoarei.ro! Vom reveni cu noi marturii cutremuratoare din infernul acelor zile!

FOTO: Constantin Duma

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Toti au fost eroi in clipele alea: militarii, brancardierii, doctorii, securistii, militienii, gunoierii, soferii, vatmanii…Suntem o tara de revolutionari. Au ajuns orase martir toate catunele valahe. Cei care au iesit pe strazi atunci, cand stiau ca in orice clipa pot fi impuscati sau arestati, au fost de fapt teroristii mult huliti de regimul aparut dupa 22. ” Eroii ” au fost de fapt cei care infierau cu manie proletara huliganii din Timisoara. S-a vazut si la 11 noiembrie 1990, cu ocazia Proclamatiei de la Timisoara, cand eram injurati de tot bizonul ” de buna credinta „.

  2. Oamenii care s-au dus la Judetean cu rani de glont in brat, care au sfarsit executati cu cate un glont in cap, aia s-au impuscat singuri?
    Cum sa spui ca a fost un fals pentru ca apartine de medicina legala? Ca sa ajunga la medicina legala trebuiau sa fie morti in primul rand, si daca aveau in ei un glon

    • [continuare] si daca aveau in ei un glont in plus decat cel cu care au venit, e clar ca numai inauntrul spitalului se putea intampla…cum sa zici asa ceva, ca e fals, cand sunt zeci de oameni care si-au pierdut rudele in mizeria care s-a intamplat la judetean…